Adriana Bahmuțeanu, mesaj îndurerat pentru fiul cel mic, Eduard, de ziua lui de naștere: „Mi-aș fi dorit să îți ofer o copilărie fericită și normală”

.

Adriana Bahmuțeanu a publicat un mesaj îndurerat pe rețelele sociale, cu ocazia aniversării de 14 ani a fiului cel mic, Eduard. În prezent, cei doi băieți ai fostei prezentatoare de televiziune, Maximus și Eduard, locuiesc cu frații lor vitregi mai mari, Honorius și Silvius, după ce tatăl lor, afaceristul Silviu Prigoană, s-a stins din viață.

Adriana Bahmuțeanu, mesaj îndurerat pentru fiul cel mic, de ziua lui de naștere

Eduard Prigoană, fiul cel mic al Adrianei Bahmuțeanu, a împlinit 14 ani pe 10 decembrie. După ce tatăl lor s-a stins din viață pe 12 noiembrie, Eduard și fratele lui, Maximus, au rămas în grija fraților vitregi mai mari și a văduvei lui Silviu Prigoană, Mihaela Botezatu. De o lună, Adriana luptă în instanță pentru recuperarea custodiei fiilor ei, care au domiciliul la tată din anul 2019. În acest context dureros, fosta prezentatoare TV a scris câteva rânduri în mediul online, cu ocazia aniversării lui Eduard.

„La mulți ani, iubirea mea frumoasă! Mi-aș fi dorit să îți ofer o copilărie fericită și normală, cu susținere și înțelegere, cu modele sănătoase și echilibru emoțional! Dar uneori viața ne pune în cele mai dificile situații! Am încredere în capacitatea ta de înțelegere, în inteligența și tenacitate că o să înțelegi, la un moment dat, că nu tot ce zboară se mănâncă și că lucrurile nu sunt ce par a fi! Știu cum te-am crescut, știu ce forță de gândire ai, știu că mai ales cei 7 ani de-acasă nu se uită niciodată! Te iubește mama ta!”, a fost mesajul transmis de Adriana Bahmuțeanu.

Citește și: Adriana Bahmuțeanu, mesaje șocante despre cum se comporta Silviu Prigoană cu copiii săi: „Bătut constant, jignit și pedepsit”

Adriana Bahmuțeanu, despre decesul lui Silviu Prigoană: „A murit din cauza afacerilor care mergeau prost”

Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie, la 60 de ani, din cauza unui infarct. Adrian Bahmuțeanu consideră că problemele cu inima ale fostului soț au fost datorate de faptul că afacerile acestuia nu mai mergeau bine.

„Sunt sigură că Silviu Prigoană a murit din cauza afacerilor care mergeau prost. El de mai mulți ani nu o mai ducea bine cu afacerile. Toate s-au acumulat. Copiilor le place casa asta și nu se vor muta. Dintre casa mea și casa asta, aici vor alege să stea fiindcă le place. Eu nu știu ce e cu casa asta, nu am știut niciodată cine a proprietarul”, a spus Adriana Bahmuțeanu, în emisiunea „Xtra Night Show”.

Citește și: Honorius Prigoană a cerut ordin de protecție împotriva Adrianei Bahmuțeanu. Ce a decis instanța

Adriana Bahmuțeanu luptă cu toate armele pentru custodia lui Edurad și Maximus

Fosta prezentatoare TV crede că fiii ei sunt influențați de frații vitregi mai mari să se distanțeze de ea. Adriana bănuiește că Honoriu și Silvius își doresc să-i țină pe Maximus și pe Eduard aproape pentru a deține controlul asupra averii tatălui lor. Vedeta TV a demarat procedurile pentru a i se restitui custodia celor doi copii.

Foto: Instagram

Ultima modificare decembrie 11, 2024 10:55 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale