Adelina Pestrițu și-a cumpărat o nouă mașină. Cum arată bolidul în valoare de câteva sute de mii de euro: „Sigură, spațioasă și elegantă” / Video

.

Adelina Pestrițu și-a cumpărat mașina visurilor. După achiziție, timp de o lună, interiorul automobilului a fost schimbat aproape în totalitate, pe placul creatoarei de conținut online. Entuziasmată, fosta prezentatoare de televiziune a împărtășit rezultatul cu următorii din mediul online.

Adelina Pestrițu și-a cumpărat o nouă mașină

Adelina Pestrițu (37 de ani) și-a cumpărat o mașină Mercedes-Benz G Class, în valoare de între 200.000 și 300.000 de euro, în funcție de specificații. Încântată de noua ei achiziție, fosta prezentatoare TV a împărtășit vestea pe rețelele sociale.

„Apropiații știu cât de mult mi-am dorit un G Class și parcă atunci când l-am cumpărat au răsuflat liniștiți sperând că n-o să-i mai înnebunesc. Surpriză! Acum o să-i înnebunesc și mai tare cu cât de mult îmi place. Deci nu vor scăpa de mine”, a scris Adelina pe Instagram.

Citește și: Adelina Pestrițu, apariție de excepție la Premiile Unica.ro 2024. De ce a renunțat la televiziune pentru online: „Trebuie să mergi înainte” / Exclusiv

„O lună s-a lucrat intens pentru a-i da o nouă înfățișare”

Adelina a păstrat secretul o lună de la achiziție, în așteptarea noului interior de culoare portocalie. În videoclipul de prezentare, creatoarea de conținut online poartă, la rândul ei, un trench în aceeași nuanță de portocaliu.

„Am păstrat secretul pentru că timp de o lună s-a lucrat intens pentru a-i da o nouă înfățișare printr-un interior personalizat, schimbat aproape în totalitate. Îmi doream ca mașina în care îmi petrec cel mai mult timp să fie una sigură, spațioasă și, desigur, elegantă”, a mai scris Adelina Pestrițu, în mediul online.

Citește și: Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea, investiție importantă pentru viitorul lor și al fiicei: „Ne-am maturizat”

Adelina Pestrițu, una dintre cele mai de succes personalități online din România

Adelina Pestrițu este una dintre cele mai urmărite vedete din România pe rețelele sociale. În 2019, Adelina a fost desemnată cel mai bun influencer din România de E! People Choice Awards, în urma voturilor înregistrate în perioada 4 septembrie – 18 octombrie. În calitate de „Best Romanian Influencer”, Adelina a participat la gala internațională E! Peoples Choice Awards în Santa Monica, Los Angeles, unde le-a întâlnit pe Kim Kardashian și Pink.

În anul 2022, firma Adelinei, Space Media Production, a avut o cifră de afaceri netă de 1,9 milioane de lei, adică de patru ori mai mult decât în anul 2021, potrivit Economica.net. În prezent, fosta prezentatoare TV are o comunitate online despre 1,8 milioane de urmăritori pe Instagram și de peste 2,1 milioane de urmăritori pe TikTok.

Adelina Pestrițu este căsătorită cu Virgil Șteblea din 3 iulie 2019. S-au logodit la începutul anului 2018, pe litoral, iar, în vara aceluiași an, au devenit părinții unei fetițe, Zenaida Maria, acum în vârstă de 5 ani și jumătate.

Foto: Instagram

Vezi pe Libertatea Rezultate Evaluare Națională 2024 – notele pe județe și cum poți face contestație la notele de la Evaluare!

Ultima modificare iulie 3, 2024 12:41 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale