Adela Popescu a început o tradiție nouă cu cei trei copii pe care-i are cu Radu Vâlcan: „Au mare nevoie. Și pentru mine este senzațional”

.

Adela Popescu și Radu Vâlcan au trei copii, pe Alexandru, Andrei și Adrian, alături de care au început o tadiție nouă. Entuziasmată, actrița a împărtășit primele sale impresii și importanța acestui obicei în familiile cu mai mulți copii.

Adela Popescu, tradiție nouă cu copiii ei: „Este senzațional”

Adela Popescu a început o nouă tradiție cu cei trei băieți. De acum înainte, actrița va petrece timp separat cu fiecare în parte. În familiile cu mai mulți copii, aceste întâlniri sunt o oportunitate atât pentru părinți, cât și pentru cei mici.

„Am început întâlnirile separate cu copiii mei. Au mare nevoie de timp dedicat doar pentru ei. Și recunosc că și pentru mine este senzațional ca toată energia și atenția mea să se îndrepte către lumea fascinantă a fiecăruia în parte”, a scris Adela Popescu în mediul online.

Întregul itinerariu a fost ales de fiul cel mare al actriței. Adela și Alexandru au mâncat la un restaurant cu specific asiatic, au mers la film și și-au încheiat ziua cu un curs de karate. „Programul el l-a ales. Restaurant japonez, cinema și apoi cursul de karate”, a scris actrița pe Instagram.

Ultima postare pe acest subiect a fost un selfie în oglindă cu Adela după cursul de karate. „Râd pentru că nu credeam că o să ajung la finalul antrenamentului cu bine”, a dezvăluit actrița la Insta Story.

Citește și: De ce a plecat Adela Popescu din televiziune: „A fost momentul în care am zis că e suficient” / Video

Citește și: Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani: „Am venit în vizită la căsuță”. Ideea proiectului a pornit de la copii

Citește și: Adela Popescu și Radu Vâlcan au inaugurat locuința de la mare: „Dormim pentru prima oară în apartamentul nostru”

Adela Popescu și Radu Vâlcan nu-și mai doresc alți copii

Adela Popescu și Radu Vâlcan au declarat că nu se mai văd devenind părinți pentru a patra oară.

„Am avut o singură discuție pe tema asta, dar a trecut repede. Întrebarea a fost pusă așa: «Dacă am ști sigur 100% că al patrulea e fetiță, ne-am băga?». Am avut așa, trei secunde, și am zis «NU». Și el: «Nu, nu, uită discuția asta»”, a povestit Adela, în podcastul Oanei Andoni.

Când prietena ei, Laura Cosoi, și-a anunțat a patra sarcină, actrița a comentat în mediul online: „Pui așa o presiune…”. Spre deosebire de Adela și Radu, Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean, au trei fetițe, Rita, Vera și Lara. Până acum, actrița și soțul ei nu au confirmat sexul celui de-al patrulea bebeluș.

Adela Popescu și Radu Vâlcan formează un cuplu din anul 2010 și sunt căsătoriți din 2015. Actorii s-au cunoscut pe platourile de filmare ale telenovelei „Iubire și onoare”. După o pauză de câțiva ani, Adela și Radu au fost din nou colegi în filmul „Retreat Vama Veche”, care se va lansa în lunile următoare.

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton