Robert Powell a devenit cunoscut odată cu apariția filmului „Iisus din Nazareth”, produs în anul 1977 și care continuă să fie unul dintre cele mai urmărite filme despre viața Mântuitorului, în apropierea Paștelui. Actorul, care acum are 78 de ani, a suferit un accident grav pe platourile de filmare ale peliculei.
Întreaga lume îl știe pe Robert Powell, actorul cu ochi albaștri care l-a interpretat pe Iisus Hristos în unul din cele mai celebre filme despre viața și răstignirea Fiului lui Dumnezeu. Deși pelicula a cunoscut faima mondială, nu multă lume știe că actorul a fost pe punctul de a-și pierde viața în timp ce se afla pe platourile de filmare.
Robert Powell și accidentul suferit în timp ce îl interpreta pe Iisus din Nazareth
Felul în care a interpretat acest rol emblematic i-a făcut pe unii oameni să creadă că el este adevăratul Iisus. Însă Robert Powell a susținut întotdeauna că el nu este Mântuitorul și și-a îndemnat fanii să nu îl mai privească ca atare.
„Nu sunt Iisus. Nu încetez să spun și să repet lumii, încă din 1977, că nu sunt Iisus Hristos. Sunt doar un actor și un comediant britanic. Mă doare și m-am săturat să îmi văd fotografiile afișate în lăcașuri de cult și pe alții care se roagă și se închină la mine”, a afirmat la un moment dat actorul.
Filmul „Iisus din Nazareth”, regizat de Franco Zeffirelli, a devenit una dintre cele mai cunoscute filme despre viața lui Iisus Hristos. Celebrul regizor și-ar fi dorit, inițial, ca rolul lui Iisus să fie interpretat de Al Pacino sau Dustin Hoffman, însă ochii de un albastru intens ai lui Robert Powell au fost cei care se potriveau cel mai bine cu personajul principal al acestui film.
În timpul filmărilor, Robert Powell a suferit și un accident, despre care a actorul a povestit în urmă cu câțiva ani.
„Aproape că am murit în timpul filmării din Tunisia. Cineva a dat drumul unei frânghii care mă ridica pe o cruce de oțel de 40 kilograme. Un cameraman a apucat frânghia înainte ca eu să cad 4 metri cu toată greutatea aia pe gât”, a afirmat Powell, citat de Daily Mail.
Cum i-a schimbat viața rolul lui Iisus Hristos
Rolul lui Iisus Hristos a avut un efect mare asupra actorului britanic, care spune că viața sa s-a schimbat după ce a filmat timp de nouă luni pentru pelicula „Iisus din Nazareth”.
Seria de șase episoade a lui Franco Zeffirelli, care a fost filmată în locații primitive din Tunisia și Maroc, a impus mari pretenții fizice și spihice asupra lui Powell. Însă aceasta a fost doar o parte din poveste. Actorul britanic a suferit și o schimbare filozofică produndă.
„Înainte de a începe filmările, nu aveam niciun interes special pentru religie și absolut nicio părere despre Hristos. Acum cred în Hristos și Divinitatea Sa, chiar dacă nu merg neapărat la Biserică. Înainte de a fi distribuit în rol, cunoștințele mele despre Hristos se limitau la învățăturile școlii duminicale și la poveștile religioase, toate la un nivel destul de imatur. Știam că asta nu va fi suficient pentru mine ca actor, cu care să lucrez la dezvoltarea unui personaj. Așa că am citit Biblia cu atenție, demontând-o și analizând-o”, a povestit Robert Powell, potrivit powellisimo.free.fr.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Robert Powell