Frumosul Robert Pattinson s-a născut pe 13 mai 1986 la Londra. Este un excelent muzician, cântând la pian de la 3 ani şi la chitară de la 5. Are două surori mai mari care obişnuiau să-l îmbrace…
ca pe o fată şi să-l numească Claudia, până când Robert a împlinit 12 ani, s-a îndrăgostit de profesoara lui de engleză şi a descoperit gelul de păr pentru bărbaţi. La 15 ani a jucat în „Ring of the Nibelungs”.
În 2003 a obţinut rolul lui Cedric Diggory în „Harry Potter şi Pocalul de Foc”, care l-a scos definitiv din anonimat. A jucat apoi rolul lui Salvador Dali în „Little Ashes” şi rolul lui Eduard Cullen în Twilight, pentru care a fost ales din 3000 de candidaţi.
Despre celebritatea apărută peste noapte spunea: „Cu o zi înainte (de premiera de la „Harry Potter şi Pocalul de Foc”) stăteam liniştit în Leicester Square, fiind în mod fericit ignorat de toată lumea. Apoi dintr-o dată străini îmi strigă numele pe stradă. Uimitor!”
Foto: Northfoto