Rita Mureșan lansează o colecție de bijuterii: “Cred că le trimit direct în străinătate” / Exclusiv

.

Rita Mureșan lansează în această toamnă o colecție de bijuterii pe care vrea să le vândă în străinătate. Creatoarea de modă și-a propus să se relaxeze și să se plimbe în această vară, în vacanțe, cu fetele ei, iar din toamnă să se apuce de treabă serios, mai ales că are și bateriile încărcate.

Rita Mureșan se pregătește să lanseze o colecție de bijuterii

Creatoarea de modă Rita Mureșan lucrează la o nouă colecție, de această dată, de bijuterii, și nu de haine, pe care își dorește să o lanseze în septembrie.

“Îmi doresc o colecție, am ceva în minte puțin mai mult decât o colecție. Mai mult așa, un show. Sper să ajung să o fac cât de curând, dar necesită foarte multă implicare din partea mea.

Ca și proiect, lansez acum, în septembrie, o linie de bijuterii și cred că le trimit direct în străinătate. Bijuterii pe pietre semiprețioase, fiecare piatră înseamnă ceva, spiritual vorbind, adică cuarțul roz, ametistul și așa mai departe”, ne-a spus Rita Mureșan.

Rita Mureșan, vacanță pe iaht

Până atunci însă, designerul își va petrece vacanța pe iaht, cea nelipsită de ani buni și se va bucura de mai mult timp cu fetele ei, pe care le vede destul de rar.

Plec la Paris la un Fashion Week, după aceea la Roma, sunt în juriu la un concurs internațional de tineret. Eu fac foarte multe lucruri, doar că nu mai apar pe rețelele de socializare… Consider că trăiesc viața e foarte frumoasă și fără social media, să vadă toată lumea ce facem, când facem.

În vacanță plecăm în august când vine Rebecca. Abia ce a plecat Gloria, a fost o săptămână în vacanță. În august vine Rebecca și, practic, vacanța este atunci. Probabil cu iahtul, la Bodrum, cum ne-am obișnuit, adică e o vacanță de tradiție în familia noastră. Și cu tatăl lor”, ne-a mai spus Rita Mureșan.

Fiicele Ritei Mureșan sunt plecate în străinătate iar creatoarea de modă s-a obișnuit destul de greu să stea departe de ele.

“Fiecare cu treaba ei, Gloria la master la Imperial, Rebeca lucrează pe Wall Street. Eu doar le aștept acasă și călătoresc mult către ele. E grea distanța, dar am început să mă obișnuiesc. Mi-a fost foarte, foarte greu la început, am fost într-o derută totală. Dar am prieteni, am viață, călătoresc foarte mult. Am foarte multe activități, faptul că nu anunț de fiecare dată nu înseamnă că nu am”, mai spune ea.

„De câte ori am fost tulburată cu probleme, de atâtea ori am luat în greutate”

Rita Mureșan a reușit să aibă și un echilibru emoțional, așa că nu mai are probleme cu greutatea. Ea se menține la același număr de kilograme și se simte cu adevărat bine în pielea ei.

“Cred că liniștea mă ajută. Pentru că, de câte ori am fost tulburată cu probleme sau alte chestii, de atâtea ori am luat în greutate. Nu pe stres neapărat, pe emoțional, a adăugat ea.

Foto: Instagram.com/ Facebook.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton