Rihanna a lansat prima piesă după o pauză de 6 ani

.

Rihanna a lansat primul single, după o pauză de șase ani. Ultimul album al artistei a fost „Anti” ce a apărut în anul 2016.

Cântăreața în vârstă de 34 de ani a lansat piesa „Lift Me Up”, vineri. Aceasta va face parte din coloana sonoră a filmului „Back Panther: Wakanda Forever”. De asemenea, piesa este un tribut adus regretatului actor Chadwick Boseman, care a decedat în august 2020, la vârsta de 43 de ani, după ce a pierdut lupta cu cancerul.

„După ce am vorbit cu Ryan și am aflat direcția filmului și cântecul, am vrut să scriu ceva ce portretizează o îmbrățișare caldă de la oamenii pe care i-am pierdut de-alungul vieții mele. Am încercat să îmi imaginez cum ar fi să le pot cânta acum și să le spun cât de mult îmi lipsesc”, a spus cântăreața Tems, care a scris piesa împreună cu Rihanna, Ludwig Göransson  și regizorul Ryan Coogler, citată de People.

Rihanna a postat pe internet câteva secunde din piesă, săptămâna aceasta.

„Lift Me Up” este vine la aproape șapte ani de cînd artista și-a lansat ultimul album solo. A mai avut, însă, cîteva colaborări. În anul 2017 a lansat piesa „Lemon”, cu N.E.R.D., iar în 2020 a cântat cu PARTYNEXTDOOR cântecul „Belive It”.

Filmul „Black Panther: Wakanda Forever” a avut premiera aseară, la Los Angeles. Aici, Rihanna și-a făcut apariția alături de ASAP Rocky, cel cu care are o relație de câțiva ani. Cei doi au împreună un băiețel.

Rihanna a lansat prima piesă după o pauză de 6 ani

Rihanna urmează să cânte pe scena Super Bowl, anul viitor.

Sursă foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton