Cinci dintre cei care au petrecut în 2003 luni întregi în casa Big Brother s-au reîntâlnit după şapte ani, sărbătorind cea mai importantă experienţă a vieţii lor, alături de fanii reality…
… show-ului care a isterizat o ţară întreagă la vremea raspectivă.
Soso, câştigătorul concursului, Ernest, Alida, Violeta şi Adrian s-au revăzut după ani întregi, au depănat amintiri şi s-au distrat în cadrul unei petreceri care a avut mai multe momente speciale.
Mai întai, au fost invitaţi Florin şi Mihai de la Hi-Q, care au compus şi interpretat imnul „Big Brother”, una din primele piese româneşti care a fost transformată la vremea respectivă în ringtone.
Apoi, Cătălin Josan, tot un produs Prima TV, câştigătorul concursului „Megastar”, a cântat piesa „Round Around” cu care acesta participă la selecţia finală Eurovision. Cătălin a oferit un recital dinamic, dansând alături de fetele frumoase din clubul Folies. Josan este, dealtfel, susţinut la Eurovision de către toţi concurenţii „Big Brother” şi de către cei care au luat parte la eveniment.
Nu în ultimul rând, petrecerea din Folies (Palatul Bragadiru, Calea Rahovei 147-153, Bucureşti) s-a suprapus cu ziua de naştere a lui Ernest. Fostul concurent din Petroşani de la „Big Brother” a primit o sumedenie de cadouri de la prietenii săi şi un tort din partea Alidei, adus în cadrul unui moment special al petrecerii, imediat ce recitalul lui Cătălin Josan s-a terminat.
Dacă vă întrebaţi ce mai fac foştii concurenţi de la Big Brother, vă spunem că Soso, câştigătorul reality-show-ului, lucrează la o companie farmaceutică din Timişoara, Violeta este scenarist pentru cele mai urmărite seriale din România, este măritată cu Petru Ivu din trupa „Verso”, cu care are o fetiţă.
Ernest realizează emisiunea „Trădaţi în dragoste” de la Prima TV, Adrian a lucrat o perioadă în Marea Britanie, iar acum este proaspăt reîntors în România şi Alida a lucrat o perioadă în televiziune, iar acum deţine clubul Folies din Bucureşti.
Sursă: agentiadepresamondena.ro