Anul 2012 a fost plin de nunţi, însă nu şi lipsit de despărţiri. Unele vedete au ales divorţul după ani de căsnicie, altele şi-au destrămat relaţiile la scurt timp după ce au făcut nunta. Iată cine a ales să divorţeze anul trecut:Teo TrandafirVedeta de televiziune radia de fericire în luna iunie, când s-a căsătorit cu fostul rugbist Constantin Iosef. Teo era sigură că va îmbătrâni alături de soţul său, însă lucrurile nu au fost să fie. Cei doi au anunţat la începutul lunii decembrie vestea cea mare: vor divorţa, iar Iosef s-a mutat deja din casa în care locuia cu Teo.Cei doi nu au vrut să spună care a fost, de fapt, motivul despărţirii, însă tatăl lui Teo, Ion Uţă, susţine că motivul disputei a fost că Iosef i-a cerut soţiei să vândă tot sau să treacă averea pe numele amândurora.Bahmu şi PrigoanăCei doi s-au certat şi s-au împăcat de atât de multe ori în ultima vreme, încât nimeni nu mai poate ţine minte numărul exact, însă nu putem să nu-i menţionăm. Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană au divorţat din nou în acest an, cu scandal ca de fiecare dată.Bahmu a plecat de acasă cu cei doi copii mici ail or, iar Prigoană a dat-o în urmărire la Poliţie, apoi i-a trimis toate lucrurile în cutii, apoi ea a făcut circ pe la televiziuni. S-ar părea că nu banii au fost motivul unui nou divorţ, pentru că Adriana Bahmuţeanu susţine că i-ar returna toţi banii soţului, dacă la partaj ar primi vreo sumă....însă tot anul acesta au luat hotărârea să se despartă. Vedeta a anunţat pe Facebook despărţirea lor şi le-a ceruti prietenilor să le păstreze intimitatea, pentru că toţi trei, ea, fostul soţ şi copilul, trec prin clipe grele. Roxana IonescuCăsnicia ei cu Laurenţiu Gheorghe a durat şase ani de zile, însă anul acesta cei doi au hotărât să meargă pe drumuri separate mai departe. Motivul despărţirii a fost faptul că Laurenţiu a înşelat-o pe Roxana Ionescu, însă nici când au apărut imagini grăitoare în presă ea nu a vrut să creacă că soţul ei i-a fost infidel. Până la urmă a aflat adevărul şi alături de familie şi prieteni a reuşit să treacă peste momentele grele.Sylvia şi Andrei de la Alb NegruCei doi au divorţat la începutul anului, după ce Andrei, membru al trupei Alb Negru, a aflat că nevasta lui îi este infidelă.Sylvia a regretat că şi-a înşelat soţul, dar nici nu i-a convenit că a fost criticată aspru de toţi cei din jur, chiar dacă nu o cunoşteau. Şi-a învăţat lecţia şi a spus că nu se mai recăsători în curând şi până la urmă consideră că a fost mai bine că s-au despărţit.