Kate Middleton a fost numită noua Patroană a Societății Regale de Fotografie, rol deținut de regina Elisabeta a II-a timp de 67 de ani.
Ducesa de Cambridge a strălucit de fericire marți după-amiază, după ce s-a aflat că regina, în vârstă de 93 de ani, i-a înmânat această sarcină specială, notează The Mirror.
Iar acest rol i se potrivește perfect lui Kate, în vârstă de 37 de ani, care a arătat un interes deosebit față de fotografie și a făcut câteva portrete superbe celor trei copii ai ei.
Purtând o rochie de vară, ducesa a participat la un workshop de fotografie în aceeași zi în care anunțul privind patronajul.
Vorbind cu un băiat în vârstă de 15 ani, Kate i-a dat câteva ponturi privind alegerea lucrurilor pe care le-ar putea fotografia.
„Doar privește la tot ceea ce te înconjoară. Poate se află în fața ta, sau mai departe, dar alege subiectul și concentrează-te pe el. Ieși cu camera afară. George și Charlotte iubesc când facem asta”, i-a spus Kate.
Ducesa de Cambridge le-a făcut multe fotografii copiilor lor, Prințul George (5 ani), Prințesa Charlotte (4 ani) și Prințul Louis (1 an), ce au fost apoi făcute publice.