După naştere, Gabriela Vrânceanu Firea s-a confruntat, ca orice femeie, cu problema kilogramelor în plus, de care însă a reuşit să scape în trei luni.
Proaspăta mămică a pierdut rapid primele 6-7 kilogarme, pe cale naturală, prin eliminarea apei, mai greu a fost cu celelalte, cu care s-a chinuit prin regim, masaj şi sport. Deşi a devenit mămică când se apropia de vârsta de 40 de ani, politicianul a scăpat ca prin minune de peste 20 de kilograme, ajutor de nădejde în dieta pe care a urmat-o fiindu-i soţul ei, Florin Pandele, care a ţinut acelaşi regim cu ea.
„Dimineaţa, după ce luam aghiasma, beam pe burta goală un pahar de apă cu jumătate de lămâie stoarsă, pentru digestie. La micul dejun consumam doar un iaurt degresat cu ovăz în care, doar pentru gust, picuram câteva lacrimi de miere. Dacă nu îmi era suficient mai mâncam seminţe crude: de dovleac, de in – sunt foarte bune pentru tranzit, pentru detoxifiere.
Masa de prânz era compusă dintr-o supă-cremă de legume şi un grătar de curcan sau peşte cu salată. Nu prea mâncăm pui, că ne e frică, doar pui sau găină de la ţară. Mâncăm peste şi curcan, iar porc niciodată.
La masa de seară, obligatoriu înainte de ora 19, o brânză slabă fără sare cu roşii sau o salată trebuiau să mă sature. Evident, până mă culcam mă apuca foamea, dar o potoleam, atât cât puteam cu apă.
(Între mese) Nu mâncam cornuleţe sau ciocolată, dar aveam mereu la mine migdale, caju sau batoane de slăbit cu ceai verde, care sunt destul de consistente şi îmi potoleau foamea”, a povestit Gabriela Firea.
La toate aceste se adaugă faptul că miercurea şi vinerea amândoi ţineau post, aşa că felurile principale erau asalata de vinete sau fasolea bătută, dar, pe cât se poate, fără pâine albă. De asemenea, din meniu lipseau cu desăvârsire catofii şi zacusca, pentru că conţinutul ei de ulei.
Şi încă ceva, foarte important: după ora 6 jumătate – 7 seara nu mai exista nici o masă!