Prințul Andrew a fost acceptat din nou în sânul familiei regale, iar asta în ciuda relației sale cu pedofilul Jeffrey Epstein.
Regele Charles l-a invitat pe fratele său mai mic, căzut în dizgrație, să se alăture membrilor înalți ai familiei regale aflați în Scoția. Prințul William a fost fotografiat, zilele trecute, în timp ce se ducea cu Andrew la slujbă.
Charles l-a invitat pe Andrew la Balmoral
„Andrew nu va mai avea niciodată același rol ceremonial în familie; nu mai este și nu va fi niciodată un regal lucrător. Este clar”, a declarat pentru Daily Beast o sursă din anturajul Regelui. „Dar el face parte din familie. El este fratele Regelui. El nu a fost găsit vinovat de nicio crimă și cred că este corect să spun că Regele arată clar că nu o să îi întoarcă spatele fratelui său”, a mai spus sursa.
Andrew – care a slăbit vizibil de când mama lui, regretata Regină Elisabeta i-a luat, anul trecut, titlurile regale și militare – a fost suprins de fotografi când a sosit la Castelul Balmoral cu William și Kate Middleton în weekend.
Aparenta demonstrație de susținere pentru Ducele de York, în vârstă de 63 de ani, marchează o schimbare dramatică de imagine. Andrew a fost efectiv ținut la distanță de familia regală și și-a pierdut bursa anuală de 300.000 de dolari în ultimele luni de viață ale Reginei.
Ducele a fost asociat cu Epstein, care s-a sinucis în închisoare în 2019, iar interviul lui dezastruos din 2019, pentru BBC, a făcut mari valuri.
În timpul întâlnirii, Prințul a negat că s-a întâlnit cu Virginia Giuffre – o victimă a traficului sexual care l-a acuzat de viol – și a dat de înțeles că fotografia în care apare alături de ea este falsă.
A evitat să meargă în instanță și i-a plătit lui Giuffre, în vârstă de 40 de ani, un decont de milioane de dolari.
Charles, în vârstă de 74 de ani, a condus expulzarea lui Andrew din cercul interior al familiei regale, dar acum a schimbat tactica.
Istoricul regal Andrew Lownie remarcă dincolo de toate astea că William a jucat un rol în revenirea unchiului său în familia regală, chiar dacă relația celor doi „nu a fost niciodată bună”.
William și Kate Middleton fac munca regală în familia regală
„Familia îi folosește pe Prințul și Prințesa de Wales pentru a o scoate din necazuri în ultimul timp. Ei fac munca grea aici, și rezolvă problemele, deși nu sunt create de ei”, spune Lownie pentru Daily Beast.
„Acesta a fost în mod clar un eveniment foarte important și William a trebuit să-și lase obiecțiile deoparte. A fost de acord să fie într-o mașină cu Andrew când știa că va fi filmat”, a continuat expertul.
„Până acum, familia a încercat să se distanțeze de Andrew, dar evenimentul de duminică sugerează că a avut loc o schimbare de strategie”, mai spune acesta.
Andrew nu este, însă, singura persoană pentru care e încearcă o schimbare de imagine la Balmoral: Lady Susan Hussey, care a făcut comentarii „inacceptabile” despre un director de culoare de la Palatul Buckingham, anul trecut, a fost, de asemenea, prezentă la biserică.