Home > Vedete > Reacţiile vedetelor, după ce Babasha a fost huiduit la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Oceanul ăla de ipocrizie”/ Mircea Badea: „Acest lucru e trist”
Reacţiile vedetelor, după ce Babasha a fost huiduit la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Oceanul ăla de ipocrizie”/ Mircea Badea: „Acest lucru e trist”
Concertul Coldplay de miercuri seară, 12 iunie, a fost marcat de un eveniment nefericit, după ce interpretul de manele, Vlad Babasha, a fost invitat pe scena de la Arena Naţională de Chris Martin să cânte o piesă alături de el – moment în care publicul de 50.000 de persoane a început să îl huiduie. La scurt timp după, a fost stârnit un val de reacţii puternice, atât din partea vedetelor, cât şi din partea persoanelor publice, care i-au ţinut partea artistului, comentând situaţia în care a fost pus.
Reacţiile vedetelor, după maneaua cântată de Babasha la concertul Coldplay
Primul concert de la Bucureşti al trupei mondiale Coldplay a generat un val de reacţii, după ce Vlad Babasha, un interpret de manele în vârstă de 22 de ani, a urcat pe scenă şi a cântat o piesă cu ritm balansat, în timp ce era acompaniat chiar de solistul Chris Martin.
Din cauza alegerii muzicale, tânărul a fost huiduit de persoanele aflate în publicul de 50.000 de oameni. La scurt timp după, Adrian Despot a publicat pe contul său de socializare un mesaj de apreciere pentru cântăreţul care, preţ de câteva minute, a cântat în timp ce lumea prezentă la concert îşi dorea să coboare de pe scenă.
„Cât despre Babasha, bravo, dude! Să cânți cum ai făcut-o, în fața unui stadion care te huiduie, it’s so fckn rock’n roll încât n-are cum să nu fie bine. Ba chiar te invidiez că nu am fost eu în locul tău, să mă scald în oceanul ăla de ipocrizie”, a scris solistul trupei „Viţa de Vie”, Adrian Despot, pe Facebook.
O altă susţinătoare a momentului de pe scena de la Arena Naţională este şi Loredana Groza. În cadrul Observatorului de la Antena 1, artista şi-a exprimat punctul de vedere în legătură cu ce s-a întâmplat cu Babasha la concertul Coldplay, menţionând că iniţiativa de a integra o manea în cadrul show-ului i s-a părut o idee curajoasă, care a avut ca direcţie acceptarea genului muzical interpretat de tânărul de 22 de ani.
„Mi s-a parut o idee foarte curajoasă şi foarte frumoasă, pentru că este vorba despre acceptare, despre includere, despre a recunoaşte că fiecare artist, fiecare gen muzica, trebuie respectate”, a spus Loredana, în cadrul „Observator” de la Antena 1.
Smiley: „Ce societate sănătoasă face aşa ceva?”
Smiley a reacționat vehement după incidentul în care publicul l-a huiduit pe Babasă la concertul Coldplay, subliniind importanța respectului pentru opinii și libertatea de exprimare într-o societate civilizată. Într-un videoclip postat pe Facebook, artistul a subliniat că este absolut necesar să existe dialog și înțelegere reciprocă în loc să se recurgă la huiduieli și critici agresive. El a exprimat indignarea față de comportamentul publicului care a huiduit un artist la care a plătit bilet, considerând acest gest ca fiind lipsit de respect și contrar unei societăți sănătoase.
În continuare, Smiley a vorbit despre perspectivele culturale și a diferențelor în gusturile muzicale, explicând că artiștii străini, cum ar fi Coldplay, aduc muzică care poate fi extrem de populară global, dar care poate să nu fie pe placul tuturor celor din public. El a subliniat frustrarea și surpriza pe care le-a simțit atunci când publicul român a reacționat astfel în timpul unui moment artistic.
„Într-o societate civilizată, părerea, dreptul la opinie şi la exprimare liberă nu este huiduit şi nu este blamat. Bă, eu am o părere, da? Dacă părerea mea nu este aceeaşi cu părerea ta, nu trebuie să arunci cu pietre în mine. Bă, nu poţi să faci aşa ceva! Şi dacă nu eşti de acord, şi dacă nu îţi place muzica… Cum să huidui un artist la care ai plătit bilet? Eşti nebun? I-a plăcut omului să facă treaba asta. Tu îl huidui? Cum să faci aşa ceva? Ce societate sănătoasă face aşa ceva?
Eu eram în teren, la 10 metri de scenă. Îmi venea să mă cuibăresc. Eu m-am pus în locul oamenilor de pe scenă, în locul băiatului ăsta care nu are, săracul, nicio vină, nicio treabă. Să ţi se dea şansa să faci asta! Eşti nebun la cap? Cum să nu faci asta? Noi am vrut să facem un moment frumos, am cântat, nu am făcut nimic altceva. Am cântat o piesă! Bă, mă puneam în locul lor şi mă gândeam cum să te simţi, ca artist, când tu faci ceva din suflet, liber, frumos care îi va bucura pe români – că e o muzică în limba română care este numărul unu în trending. M-au trecut toate transpirațiile. M-a durut sufletul, pentru că m-am transportat în locul lor şi m-am gândit ce o fi în sufletul oamenilor ăstora acum„, a spus Smiley, într-un clip video pe Facebook.
Reacţie acidă din partea Anei Morodan
O altă reacţie dură a venit din partea Anei Morodan, care a blamat comportamentul celor care au ales să huiduie, menţionând că cei care nu au fost încântaţi de piesa cântată de Babasha puteau alege să plece de la concert.
„Puteaţi să faceţi linişte, să plecaţi, dar nu Să Huiduiţi!! V-aţi gqndit o secundă la ce aţi creat în sufletului omului ăluia? Să vă fie ruşine! Ipocriţi cu pretenţii! Io n-ascult manele… da’ te comporţi ca un cocalar oricum, stay chill!”, a fost mesajul scris de Ana Morodan pe contul său de Instagram.
Şi Mircea Badea a scris pe pagina sa de Facebook despre momentul huiduielilor, subliniind faptul că reacţia românilor de la concertul Coldplay a arătat doar o masivă lipsă de toleranţă şi refuzul desfăşurării unor elemente culturale. Totodată, jurnalistul a precizat că dorinţa lui Chris Marin şi a trupei sale a fost să cuprindă o serie de elemente interesante care fac parte din genul muzical interpretat de Babasha.
„Iar acest lucru e trist, pentru că Chris Martin și trupa sa au vrut să cuprindă în show-ul lor un element cultural pe care ei l-au observat că e predominant la noi în țară și în care care poți descoperi elemente interesante dacă nu rămâi blocat în bulă. De altfel, asta și fac peste tot pe unde se duc: promovează diversitatea culturală și inserează în concertele lor tradițiile, arta sau muzica locală. Indiferent că ne place sau nu, manelele reprezintă un gen de muzică extrem de popular în România. Și cred că nu trebuie blamat, ci mai mult ar trebui înțeles. Doar așa putem să reducem polarizarea socială din jurul lor”, a fost mesajul lui Mircea Badea pe care l-a scris pe contul său de socializare.
Sociologul Gelu Duminică a reacţionat şi el după ce cântăreţul de manele Babasha a fost huiduit pe scena de la Arena Naţională, în timp ce cânta alături de Chris Martin. Acesta a subliniat ipocrizia românilor care au reacţionat negativ la auzirea piesei cântată de tânărul de 22 de ani la concertul Coldplay.
„O “manea” cântată de un tip care a performat acompaniat de solistul Coldplay a fost huiduită de un întreg stadion timp de câteva minute. Bineînțeles, după eveniment cei care au huiduit se duc să mănânce o saorma cu de toate și să bea o bere la Hanul Drumețului. Bre, asta e România în toată splendoarea ei!”, a spus sociologul Gelu Duminică.
Şerban Copoţ consideră că echipa trupei Coldplay a comis o greşeală
Șerban Copoţ a comentat şi el pe marginea controversei legate de apariția lui Babasha la concertul Coldplay. El a subliniat că, deși nu ascultă manele, acest lucru nu înseamnă că este rasist. Totodată, fostul prezentator de la iUmor a criticat echipa de marketing a trupei Coldplay pentru că nu a înțeles că, deși manelele pot părea exotice pentru străini, în România sunt omniprezente.
„Nu ascult manele dar asta nu inseamna că sunt rasist. Apreciez o multime de oameni de etnii diferite şi nu mi-am ghidat niciodată gusturile după acest calapod al culorii pielii. Eu sunt constănțean, și la noi treaba cu rasismul nu a functionat niciodata. De mici copii am avut colegi tătari, machedoni, greci, kurzi, turci, romi etc si am crescut in armonie cu toti. Aşa cum există needucați în rândul majoritarilor, există needucați şi în rândul minoritarilor, ca să fiu elegant. Ceea ce a omis echipa de marketing a celor de la Coldplay este faptul că, deşi pentru ei maneaua este exotică, pentru noi este omniprezentă. Peste tot se ascultă manele: de la cluburi de fițe pân’ la semafoare. Poate publicul din Arena Națională ar fi vrut o pauză de 200-400€ de la fenomen. Şi, ca notă de subsol: maneliştii (indiferent de etnie!!) reprezintă MAJORITATEA în țara noastra, nu minoritatea. Dacă ar fi vrut să facă intr-adevăr o fiță prin care să arate susținere pentru un gen muzical cu expunere mică, poate nu ar fi trebuit să ia trendul youtube drept reper şi s-ar fi interesat mai mult de paleta multiculturală a țării noastre care este extrem de generoasă”, a scris Şerban Copoţ pe pagina sa de social media.
Amalia Năstase, mesaj de susţinere pentru Babasha
Amalia Năstase i-a transmis un mesaj de încurajare lui Babasha pe Instagram, după situaţia controversată de la Arena Naţională, urându-i mult succes la examenele de la Conservator. Totodată, fosta soţie a lui Ilie Năstase a subliniat cât de mândru ar trebui să fie interpretul de manele de 22 de ani și colegii săi de trupă pentru realizările lor.
„Dragă, Babasha, vreau sa-ti urez mult succes la examenele pe care le ai saptamana asta la CONSERVATOR, tie si colegilor tai de trupa, si sa-ti spun ca trebuie sa fii fooooooarte mandru si sa iesi din casa cu fruntea sus pentru ca toti imbecilii care au huiduit sunt niste frustrati care nu au ajutat in viata lor pe nimeni, in nici un caz nu au o educatie muzicala la Conservator ca tine si nu in ultimul rand, SA TE ALEAGA Coldplay WOOOOOOOOW, nimic altceva nu trebuie sa conteze pentru tine! Go fix them tonight, boy💪💪💪”, a scris Amalia Năstase pe Instagram.