Reacțiile internauților după finala Chefi la Cuțite. Cum au apărut Florin Dumitrescu și Janni Alexandridis, în urma desemnării câștigătorului

.

După ce în urma ultimelor sezoane Chefi la Cuțite, rezultatul i-a nemulțumit pe mulți, de data aceasta, internetul nu a mai fost împărțit în două. Desemnarea lui Janni Alexandridis drept câștigător al sezonului 12 nu a mai supărat pe nimeni. Din contră, fanii emisiunii s-au arătat mulțumiți de ceea ce s-a întâmplat în emisiune.

Pentru marele premiu au luptat Janni Alexandridis, Ioana Dehelean (ambii din echipa magenta) și Valentin Timofte dine chipa portocalie. Preparatele celor trei finaliști s-au dovedit a fi demne de marea finală, toți jurații fiind de acord că au avut unele dintre cele mai bune preparate, șansele lor fiind egale.

Reacțiile internauților după finala Chefi la Cuțite

Ioana, Valentin și Janni și-au format cu grijă echipele care i-au ajutat să își pregătească meniurile menite să le aducă marele premiu. Înainte de a anunța numele câștigătorului, Irina Fodor a precizat că punctajele au fost apropiate, departajarea fiind făcută cu greu, întrucât toate meniurile au fost excepționale.

Este pentru prima dată când se întâmplă ca toți cei trei concurenți să se ridice la un nivel atât de înalt și să impresioneze marii bucătari invitați să jurizeze farfuriile lor. Orlando Zaharia, Ștefan Popescu, Dexter, Marius Tudosiei și mulți alți chefi consacrați au departajat cu greu farfuriile concurenților, toți trei reușind să îi uimească cu dish-urile lor.

La fel de impresionați au fost și cei aflați în fața micilor ecrane, care nu s-au supărat că Janni Alexandridis a fost numit câștigător, aceștia fiind de părere că oricare dintre ei merita marele premiu.

Citește și: Cine este Janni Alexandridis, câștigătorul ”Chefi la cutițe” 2023. A gătit pentru Selena Gomez și Lewis Hamilton

Citește și: Janni Alexandridis, prima reacție după ce a câștigat trofeul Chefi la Cuțite: „Pentru mine înseamnă tot”

„Felicitări celor trei concurenți. Oricare dintre ei ar fi câștigat ar fi meritat. Toți au fost buni pe tot parcursul concursului, au avut meniuri demne de o finală, cea mai reușită dintre toate de până acum. La fel și echipele care au ajutat finaliștii, s-au comportat exemplar. Felicitări Janni, felicitări tuturor”, a scris un internaut pe Facebook.

„Felicitări! A meritat”, a scris altcineva.

„A fost o finală frumoasă, cu concurenți buni și preparate demne de concurs. Așa au spus chefii care au jurizat. Felicitări tuturor”, a comentat un alt fan al emisiunii Chefi la Cuțite.

„Felicitări, Janni! Ai meritat victoria! Felicitări și Ioanei și lui Valentin, ați fost foarte buni”, a mai scris un internaut pe rețelele de socializare.

Florin Dumitrescu, în vizită la Janni Alexandridis

La scurt timp după ce a fost anunțat numele marelui câștigător al celui de al 12-lea sezon Chefi la Cuțite, Florin Dumitrescu a postat o imagine în mediul online, în care apare alături de fostul lui concurent.

Fostul jurat de la Antena 1 a călătorit în Grecia, unde s-a întâlnit cu Janni Alexandridis, cel care i-a adus victoria, după o serie lungă de înfrângeri.

Citește și: „Am rămas mască”. Ce clauză contractuală trebuie să respecte concurenții Chefi la cuțite. Dezvăluirile făcute de Daiana Duțu

Citește și: Mona Segall, adevărul despre Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Ce spunea despre prezența lor în juriul „Chefi la cuțite”

În imagine, chef Dumitrescu, care este de nerecunoscut după ce s-a bărbierit, și Janni, zâmbesc fericiți. De asemenea, câștigătorul a ridicat două degete, în semnul victoriei.

„Uriaș! O să rupă granițele! O să auziți de el multe! Am câștigat, în sfârșit! Nu-mi vine să cred”, a mai dezvăluit chef Florin Dumitrescu după terminarea emisiunii.

După ce a aflat că el este marele câștigător, Janni a fost profund emoționat.

„Am câștigat cel mai mare show de bucătari din România. Asta însemană tot. Îmi pare rău, nu pot să-mi țin emoțiile. Îmi trebuie puțin timp să realizez ce s-a întâmplat! A fost cea mai bună experiență din viața mea”, a spus marele câștigător neputând să își stăpânească lacrimile.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus imaginea postată de Florin Dumitrescu alături de Janni Alexandridis

Sursă foto: Facebook, PR

Ultima modificare noiembrie 1, 2023 5:56 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale