În urmă cu puţin timp, Mihai Albu anunţa că are cancer, un diagnostic crunt pe care l-a primit de la medici, în urma unei intervenţii chirurgicale. Alături de el, moral, se află atât actuala sa iubită, Elena Nechifor, cât şi fosta soţie, Iulia Albu, alături de care are o fiica. Recent, designerul a dezvăluit şi care a fost reacţia foştilor socri la auzirea veştilor despre boala sa.
Cum au reacţionat părinţii Iuliei Albu, după ce au aflat că Mihai Albu are cancer
Mihai Albu a declarat că fiica sa, Mikaela, pe care o are din mariajul cu Iulia Albu, se află la curent cu absolut tot ce i se întâmplă şi suferă foarte mult pentru lucrurile prin care trece, însă a preferat să îi spună direct despre boala cu care se confruntă, decât să afle din presă.
„Îmi este alături și fetița mea, Mika, care a fost și este foarte afectată de ceea ce mi se întâmplă și care mă sună foarte des.”, a mai spus Mihai Albu.
Citeşte şi: Mihai Albu, primele declaraţii despre starea de sănătate, după ce a aflat că are cancer: „Am credinţă”
Mai mult decât atât, creatorul de pantofi a dezvăluit că deşi a trecut o vreme bună de la divorţul de Iulia Albu, părinţii acesteia îl contactează constant pentru a afla cum se mai simte şi care îi este starea de spirit.
„Într-adevăr, am fost sunat de fosta soție, care și-a oferit sprijinul, asta după ce a aflat de condiția mea de la fetița noastră. Totodată, am primit suport moral de la foștii mei socri, care se interesează constant de starea mea și care au fost alături și de Mika în tot acest timp, precum și de la rudele și prietenii apropiați, cărora le mulțumesc pentru gândurile bune.”, a declarat Mihai Albu pentru Actualitate.net.
Mihai Albu, extrem de slăbit din cauza tuturor evenimentelor din viaţa sa
Mihai Albu, în vârstă de 61 de ani, a fost diagnosticat cu cancer de prostată. Creatorul trece printr-o perioadă dificilă din cauza bolii, dar şi din cauza tuturor întâmplărilor nefericite care au avut loc în ultimul an în viaţa acestuia. În urmă cu un an şi-a pierdut mama, iar la distanţă de doar trei luni, şi fratele său a murit.
Mihai Albu a recunoscut că se simte foarte slăbit şi că aşteaptă cu nerăbdare rezultatele analizelor de sânge, dat fiind că în funcţie de acestea va afla dacă va fi sau nu supus chimioterapiei.
„Sunt foarte slăbit. M-am consumat emoțional foarte mult și operația chiar a fost una dificilă. Extirparea unui organ nu e totuna. Nu e lucru puțin. A fost o intervenție normală. Sunt tăiat pe abdomen. Refacerea e destul de anevoioasă. Am încă dureri.(…) M-am consumat, da. Ultimii 5-6 ani au fost groaznici, și cu mama, după a venit pandemia, a fost greu și cu mama în pandemie. După care, anul trecut, acum 8 luni a murit mama, acum 3 luni a murit fratele meu. Exact când a murit fratele meu am aflat și vestea că am cancer. Ultimele 8 luni au fost groaznice!”, a declarat Mihai Albu pentru ciao.ro
Sursa foto: Facebook
Ultima modificare mai 16, 2024 3:09 pm