Reacția Mirelei Vaida, după ce a fost amendată de Primăria Capitalei: „Asta înseamnă să fii artist în România”

.

Mirela Vaida a reacționat pe rețelele sociale, după ce a fost amendată de Primăria Capitalei. Artista, care a urcat duminică, 1 octombrie 2023, pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, a fost amendată cu 200 de lei pentru că a parcat neregulamentar. Deranjată, solista s-a adresat public Primăriei București.

Mirela Vaida a fost amendată cu 200 de lei pentru că a parcat neregulamentar în centrul Bucureștiului, unde se afla pentru un spectacol la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, aflat pe Calea Victoriei. Weekendul acesta, strada a fost închisă ca parte a programului „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”. Ca rezultat, Mirela Vaida a parcat în împrejurimi, fiind ulterior amendată de Primăria Capitalei.

Mirela Vaida s-a adresat public Primăriei Capitalei, după ce a fost amendată pentru că a parcat neregulamentar

Mirela Vaida s-a adresat public Primăriei București după ce a primit amenda de 200 de lei, notând că și ea este angajată a instituției publice, Teatrul de Revistă fiind finanțat de Primăria Capitalei.

„Am și o problemă. Vreau să transmit și eu un mesaj Primăriei Capitalei, ai cărei angajați suntem, pentru că noi, în Teatrul de Revistă, suntem, practic, finanțați de Primăria Capitalei București. Cum să facem când venim la muncă cu mașina? Unde să parcăm ca să nu ne amendați? Calea Victoriei, unde are sediul, este închisă circulației și se circula doar pietonal. Tocmai am primit o amendă de 200 de lei de la Primăria Capitalei care, practic, își amendează angajații venind la muncă. Eu trebuie să plătesc 200 de lei amendă că am fost astăzi la muncă la Teatrul de Revistă. Sunt amendată că nu aveam cum să parchez. Asta înseamnă să fii artist în România”, a declarat Mirela Vaida, pe Instagram.

Citește și: Mirela Vaida și-a dus familia la Disneyland. „Aglomerație, prețuri exagerate!” Ce i s-a întâmplat la întoarcerea în țară

Citește și: Mirela Vaida dezvăluie trucul ei pentru a slăbi după sărbători. „Am un secret!”

Mirela Vaida și soțul ei au aniversat 14 ani de căsnicie

Mirela Vaida și soțul ei, Alexandru Vaida, au aniversat luna trecută 14 ani de căsnicie. Perechea s-a căsătorit în Cluj, în 2009, și are trei copii, o fiică și doi fii, Carla, Vladimir și Tudor. Mirela, Alexandru și copiii lor locuiesc în Snagov. În urmă cu un an, familia a cumpărat un teren în Bucovina, unde are în plan să construiască o casă de vacanță.

Mirela și Alexandru Vaida iubesc Bucovina. Adoră priveliștile, dar și tradițiile, de aceea au și considerat acest loc potrivit pentru o investiție.

Citește și: Mirela Vaida și soțul ei își fac casă în Bucovina, iar priveliștea e de vis: „Nu ne vine să plecăm, dar trebuie”

Citește și: Mirela Vaida, aventură romantică în Puglia. Peripețiile prin care au trecut vedeta și soțul ei

Mirela Vaida a spus cum s-a schimbat relația dintre ea și soțul ei, după ce au devenit părinți

Mirela Vaida a mărturisit, în podcastul lui Valentin Sanfira, că s-au schimbat multe în relația cu soțul ei de când au devenit părinți.

„Știi ce se întâmplă? Uite asta se întâmplă. Ne luăm cu treabă zi de zi, venim obosiți acasă, suntem rupți, adormim. Eu adorm cu copiii în pat, că le zic povestea de noapte bună, rugăciunea și… Eu adorm înaintea lor. Când mă mai întâlnesc și cu soțul meu… e 6 dimineața. Zic: «Ce-am făcut, mă? Iar am dormit separați?». Al meu zice: «Da, dar și când te prind…»”, mărturisea prezentatoarea TV cu umor, pentru sursa citată.

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton