Reacția lui Selly după ce a fost amendat de ziua lui: „Susțin cu tărie că legea e complet stupidă”

.

Selly a împlinit în ultimul weekend din februarie vârsta de 20 de ani și a ajuns în atenția presei mondene cu petrecerea privată pe care a dat-o de ziua lui. Selly a distribuit pe rețelele de socializare diverse momente din timpul petrecerii, iar Poliția s-a autosesizat și l-a amendat pe celbrul vlogger , dar și pe unii invitați, pentru nerespectarea măsurilor de proetecție impuse în pandemie.

„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, pe o rețea de socializare, cu privire la faptul că a fost organizat un eveniment privat, la data de 28 februarie a.c., polițiștii orașului Snagov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în orașul Snagov a fost organizat un eveniment privat, la care au participat peste 20 de persoane, încălcând normele de protecție sanitară. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat, până la acest moment, proprietarul societății, un participant și organizatorul evenimentului. Aceștia au fost sancționați contravențional, conform prevederilor Legii nr. 55/2020, cu amenzi în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală”, a precizat luni, Poliția Ilfov, într-un comunicat remis presei, potrivit știrileprotv.ro.

Citește gratuit ediția de martie a revistei Unica. O găsești AICI

La scurt timp după ce a fost amendat, Selly a încercat să dea vina pe invitați, că ar fi adus cu ei mai multe persoane și de aceea la petrecerea sa au fost mai mult de 20 de persoane.

„A ieșit scandal național! S-au terminat toate problemele țării și toată România fierbe că m-am văzut eu cu câțiva prieteni de ziua mea. Este ireal câtă ipocrizie poate exista în țara asta. Am primit amendă pentru că am făcut acest eveniment în pandemie. Problema e legea. Legea e foarte stupidă. Legea e complet idioată! În club e voie și toți oamenii stau lipiți unul de altul. Într-o casă imensă, cu o curte imensă, cu aerisire, e ilegal. Susțin cu tărie că legea e complet idioată. Mi se pare oarecum nedrept ce am pățit eu. În prima seară, a fost o masă cu câțiva prieteni apropiați și atât. Suntem 9 persoane. A doua seară mi-am chemat prietenii mai tineri, de-o vârstă cu mine. Și l-am chemat pe Tzancă Uraganu. N-au fost niciodată 20 de persoane în același timp în casă. Problema a fost, și nu vreau să dau acuma vina pe Tzancă, dar Tzancă a venit cu toată formația, ceea ce eu nu am prevăzut. Nu știam că vine cu toată formația extinsă. Ca idee, în momentul în care a venit Tzancă Uraganu cu toată formația, numărul de participanți s-a dubla”, a spus Selly, printre altele, la scurt timp după scandal.

Foto – Facebook

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale