Reacția acidă a lui Tudor Chirilă, după ce Cătălin Predoiu a devenit președintele PNL: „Confirmarea eșecului nostru ca stat”

.

Ilie Bolojan a fost suspendat temporar din funcția de președinte al Partidului Național Liberal (PNL), ca urmare a numirii sale în funcția de președinte interimar al României, după demisia lui Klaus Iohannis. Astfel, în locul lui Bolojan, în frunta partidului a ajuns Cătălin Predoiu. Această numire a stârnit nemulțumirea lui Tudor Chirilă, care și-a expus sincer și clar părerea în mediul online.

Tudor Chirilă, reacție acidă după ce Cătălin Predoiu a fost numit președinte al PNL

Cătălin Predoiu a fost votat președinte interimat al PNL, după ce Ilie Bolojan a preluat funcția de președinte interimar al României, în urma demisiei lui Klaus Iohannis. Deși pentru membrii partidului această propunere și numire a părut a fi una bună, Tudor Chirilă a reacționat dur pe Facebook.

„Faptul cǎ Predoiu e preşedintele PNL e confirmarea eşecului nostru ca stat. Un partid de hoți care a ales sǎ intre în alianțǎ cu alt partid de hoți nu poate produce un om credibil dupǎ plecarea unuia dintre foarte puținii oameni care a demonstrat cǎ poate face ceva la nivel administrativ (Bolojan). Numele lui Predoiu e legat de jocuri de culise. Cam atât. Numele PNL e legat de USL. Iar USL a însemnat subminarea democrației, pentru cǎ o societate fǎrǎ opoziție nu poate fi democraticǎ. Eventual, naşte extremism”, a scris artistul în mediul online.

Citește și: Ce avere are Ilie Bolojan. Va fi președintele interimar al României, după demisia lui Klaus Iohannis

Citește și: Imagini cu fiica cea mare a lui Ilie Bolojan, președintele PNL. Cum arată și cine este Lucia-Maria

Cătălin Predoiu, primele declarații după ce a devenit președintele PNL

Cătălin Predoiu a făcut câteva declarații imediat după ce a fost numit președinte interimar al PNL, cât timp Ilie Bolojan va ocupa funcția de șef al statului, până la alegerile din primăvară.

Politicianul a afirmat că va prelua mandatul cu respect față de lege și față de electoratul partidului.

Citește și: Primele reacții după ce președintele Klaus Iohannis și-a anunțat demisia. Elena Lasconi: „Vine mult prea târziu ca să mai poată fi socotită de onoare” / Crin Antonescu: „Decizia a fost una înțeleaptă”

Citește și: Care sunt datele alegerilor prezidențiale 2025. Ce au stabilit liderii PSD și PNL

„Voi exercita acest mandat de președinte interimar cu respect față de lege, față de drepturile și libertățile cetățenilor noștri, față de interesele țării. Voi exercita acest mandat de președinte interimar cu decenţă și bună credinţă, cu respect faţă de valorile PNL, față de valorile liberale, față de electoratul nostru, electoratul tradiţional compus din antreprenori, intelectuali și toţi cei care prin munca lor cinstită îşi întreţin familile și contribuie la mersul înainte al țării, față de toți cei cinstiți, muncitori, harnici”, a declarat Cătălin Predoiu.

Miercuri, Ilie Bolojan a fost investit în funcția de președinte interimar al României, în timp ce Klaus Iohannis a predat mandatul, după 10 ani petrecuți la Palatul Cotroceni.

Sursă foto: Profimedia, Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton