În cea mai recentă ediție a show-ului matinal de Antena 1, Răzvan și Dani au făcut iar deliciul publicului telespectator cu un schimb de replici haioase. Pentru că Dani Oțil urmează să devină tată în câteva luni, a apărut în discuția celor doi și posibilitatea ca Răzvan să mai facă un copil cu noua sa iubită, Daliana Răducan.
Răzvan s-a declarant deschis ideii de a face al treilea copil cu Daliana. Acest lucru a ieșit la iveală când, în timpul emisiunii, Răzvan a degustat un smoothie, iar Dani l-a avertizat că o să-și păteze hainele.
„Dai pe ăsta și ce îți iei la botez? Nu te mai chem să știi!”, i-a spus Dani.
Răzvan Simion a replicat în stiulul său caracteristic: „M-am dus la el la nuntă îmbrăcat ca ginerică. Dacă mă cheamă la botez, lui e frică să mă cheme, că dacă fac un copil…”.
„Are și timp…”, a completat Dani, iar apoi Răzvan i-a dat replica simpatică: „La mine în trei luni e gata!”
Răzvan Simion (40 de ani) formează de aproape un an un cuplu cu Daliana Răducanu (29 de ani), arhitect și designer de interior. Cei doi au fost împreună la nunta lui Dani Oțil (40 de ani) cu Gabriela Prisăcariu (28 de ani). Răzvan mai are doi copii, un băiat, Tudor (12 ani) și o fată, Ianca (16 ani) din fosta căsnicie cu Diana.
„Eu și Dani ne doream foarte mult un copilaș și iată că gândurile ne-au fost ascultate. (…) Suntem fericiți și ne bucurăm de ceea ce ne este dat să trăim. Nu vă pot da detalii despre cum l-am anunțat pe Dani că vom avea un bebeluș, prefer să păstrăm pentru noi. Pot să vă spun că părinții noștri au fost copleșiți de vestea că îi vom face bunici. Își doreau mult”, a spus soția lui Dani, în urmă cu câteva săptămâni.