„În câteva ore îmi pleacă din nou franțuzoaica două luni de acasă, la capătul Pământului, și mă gândeam că cine zice vorbe din astea de duh, că e bine să ți se facă dor din când în când, că revederea e mai dulce, mai bine să mă evite o perioadă. 😜 Ne vedem peste două luni. Ce să faci n-ai ce să faci. «America Express», să ai grijă de Țuca! 😎”, a scris Răzvan Fodor în mediul online, în dreptul unui selfie cu el și Irina.
„Am așa niște emoții, de nici nu pot să vă descriu, mai ales că au mai rămas doar câteva zile până la plecare și nici nu știu ce să fac mai întâi. 😬 Drumul Aurului ne așteaptă să-i descoperim comorile!”, a declarat și Irina Fodor, zilele trecute.