Răzvan Fodor, Liviu Vârciu, Cosmin Natanticu și Ștefan Pavel fac parte din distribuția celui mai nou serial de comedie ce urmează să fie difuzat de Antena 1. Producția, care promite să stârnească hohote de râs, îi va pune pe cei patru actori în cele mai amuzante și inedite situații.
Patru bărbați din medii complet diferite devin prieteni prin prisma grădiniței pe care copiii lor o frecventează: un fost artist devenit influencer, un văduv intelectual, un casnic întreținut și un băiat de modă veche, ce încă mai comercializează haine și parfumuri din portbagaj, ajung să treacă împreună prin tot felul de întâmplări și situații.
Răzvan Fodor, Liviu Vârciu, Cosmin Natanticu și Ștefan Pavel, protagoniștii “Bravo, tată!”
Răzvan Fodor, Liviu Vârciu, Cosmin Natanticu și Ștefan Pavel vor forma o echipă de șoc, iar telespectatorii îi vor putea vedea în posturi inedite.
„În viața reală am trecut prin multe situații pe care voi le veți vedea în serial. Cred că pot să fiu o sursă de inspirație pentru scenariști! Îmi place foarte mult proiectul, e scris foarte bine, iar castul e… perfect! Să joc cu Fodor și cu Natanticu, care sunt prietenii mei de atâția ani, pare ceva super natural și cred că toată chimia dintre noi o vor simți și telespectatorii. Cred că va fi un serial de comedie așa cum nu a mai fost de multă vreme!”, dezvăluie Liviu Vârciu.
„Îmi place că povestea nu e despre un singur personaj, de data asta sunt patru, gașca e misto, de la echipă până la actori, ceea ce face ca atmosfera de la filmări să fie fix ce trebuie! Cu ocazia acestui proiect l-am cunoscut și pe Ștefan Pavel, un băiat nemaipomenit și un super actor. Despre personajul meu pot să vă spun că e o combinație de tot ce vedem azi în online și la tv și nu ne place. O să vedeți voi despre ce e vorba!”, a spus și Răzvan Fodor.
Ce spune Ștefan Pavel despre colaborarea cu Fodor și Vârciu
Ștefan Pavel are 32 de ani și s-a născut la Buzău. În anul 2014 a obținut „Premiul pentru cel mai bun actor”, pentru rolul Mr. Martin din spectacolul „Cântăreața cheală”, de Eugen Ionescu.
Despre colaborarea cu Antena 1 pentru rolul din „Bravo, tată!”, tânărul actor spune că este o oportunitate pe care nu o putea refuza.
„Șansa de a face parte dintr-o producție de televiziune de asemenea anvergură nu îi iese în cale unui tânăr actor atât de des, așa că am tratat lucrurile cu seriozitate încă de la aflarea acestei fericite vești. Oamenii care lucrează la serialul ăsta au un vibe bun, am simțit asta încă de la casting. Serialul ăsta este, pentru mine, o poveste de prietenie, pe care o privesc din două perspective: prima, cea a lui Emil, personajul pe care îl joc și care, mulțumită lui Gioni, Mario și Flavius, trece peste o perioadă grea din viața lui; a doua, a mea, pentru că perspectiva ca acest serial să-mi aducă trei noi prieteni, pe Răzvan, Liviu și Cosmin, m-ar bucura foarte mult. Sigur că le cunoșteam și le urmăream carierele de foarte mult timp, dar nu ne întâlnisem (doar cu Cosmin am avut norocul să lucrez puțin înainte)”, a precizat Ștefan Pavel.
Serialul „Bravo, tată!”, va fi difuzat de Antena 1 în această toamnă.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu protagoniștii serialului de comedie „Bravo, tată!”