Rapperul Fred the Godson a murit joi din cauza unor complicaţii legate de COVID-19. Artistul, în vârsta de 35 de ani, fusese internat mai multe săptămâni într-un spital newyorkez, potrivit confirmărilor prietenilor acestuia.
Cântăreţul, pe numele real Fredrick Thomas, născut în Bronx, a fost spitalizat la începutul lunii aprilie. Miercuri a fost la terapie intensivă după o creştere vertiginoasă a febrei, a dezvăluit pentru mass-media unul dintre reprezentanţii săi, relatează EFE.
Citeşte întreaga ştire: Epidemia de coronavirus din România: Bilanțul oficial al persoanelor decedate
Fred the Godson, care suferea de astm, începuse să se simtă mai bine cu 24 de ore înainte de deces şi prezenta semne de ameliorare a stării sale cardiace, însă funcţiile lui renale au fost serios afectate în urma complicaţiilor legate de COVID-19.
Partenera lui de viaţă şi mama celor doi copii ai săi, specialista în machiaj LeeAnn Jemmott, a confirmat pentru revista XXL pe 10 aprilie că este sigură că Thomas va trece cu bine peste boală şi că va putea renunţa la acel ventilator, unul dintre aparatele medicale care încă lipsesc în clinicile din Statele Unite.
sursa foto – Facebook
Ultima modificare aprilie 24, 2020 4:39 pm