Raoul nu-și revine după moartea mamei. „Nu-mi pot găsi vorbele”

.

Solistul Rareș Borlea, cunoscut publicului larg drept Raoul, și-a pierdut mama în iulie 2022. În ciuda nefericitului eveniment, artistul este nevoit să-și petreacă vara pe litoral, unde cântă atât singur, într-un restaurant, cât și alături de Mirabela Dauer, la teatrele de vară.

Raoul nu-și revine după moartea mamei. „Nu-mi pot găsi vorbele”

„A plecat mama. Sunt mai sărac decât niciodată. Nu o să Îl rog pe Dumnezeu să te ierte, pentru că nu are de ce. Nu I-ai greșit nici Lui, nici mie și nici familiei tale. Știu că pleci, dar sunt fericit că sufletul tău rămâne pe Pământ cu mine în tot ce fac, în tot ce sunt, în tot ce simt. Sufletul meu îți mulțumește pentru că e bun datorită ție, mamă. Să ai toată dragostea stelelor și toată lumina acolo unde pleci! Te iubesc, mamă”, a scris Raoul pe Facebook, pe 12 iulie.

„Am trecut printr-o perioadă mai grea, mama mea a decedat. Era bolnavă, dar… Încerc să-mi revin, sunt pe litoral, cânt, dar sunt un robot, nu-mi pot găsi vorbele”, a declarat solistul recent, pentru Impact.

Raoul și Mirabela Dauer și-au reluat colaborarea în luna aprilie, după o pauză de șase ani.

„Nu am să-i reproșez nimic Mirabelei, nici în perioada în care nu am vorbit și nici acum. Toți trecem prin perioade mai grele, cu toții mai avem căderi, urcușuri. Eu nu m-am supărat niciodată pe Mirabela, iar ea, dacă a fost vreodată supărată pe lucruri pe care nu le-a înțeles, acum cu siguranță că e edificată și e în toanele cele mai bune de prietenie, lucru care duce către o colaborare foarte frumoasă și de succes”, a mai declarat solistul pentru Impact.

Articolul continuă după recomandări

Citește și: Prima declarație a Oanei Leonte, presupusa iubită a lui Liviu Dragnea

Citește și: Ce relație are Alex Velea cu tatăl Antoniei, Mihail Iacobescu

Citește și: Iulia Vântur, aniversare de 42 de ani alături de Salman Khan și de familia actorului

Citește și: Loredana Groza, videoclip viral pe Facebook. „Soțul tău ce zice?”

Artistul a mai trecut printr-o problemă personală la începutul anului, de alt gen însă. Atunci, din cauza surplusului de kilograme pe care îl acumulase, solistul a preferat să se închidă în casă, decât să se intersecteze cu persoane cunoscute.

„Am slăbit 16 kilograme în două luni. Am fost grăsuț, am schimbat doar stilul alimentar, nu am făcut cură de slăbire. Nu mai mănânc dulciuri, pâine, paste. Cât am fost grăsuț, m-am ferit să mai apar în public. În ianuarie aveam 120 de kilograme, dar nu se vedea, pentru că sunt înalt. Dar aveam burtă. Nu sunt nici atlet acum, dar sunt bărbat bine”, declara cântărețul la vremea aceea, tot pentru Impact.

Foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton