Ramona Bădescu (51 de ani) a dat naștere primului ei copil, un fiu, Ignazio (1 an), în luna septembrie a anului trecut, într-o clinică privată din Roma, Italia. Pentru moment, Ramona a decis să nu dezvăluie identitatea partenerului ei de viață.
„Sunt o mamă geloasă, posesivă. Îl țin așa sub aripile mele. Sunt protectivă și sunt foarte geloasă. Nu vi-l arăt, nu-l scot în lume.
Lăsând gluma la o parte, încă n-am prea ieșit pentru că, mulțumesc lui Dumnezeu, am o terasă frumoasă și am organizat aici tot ce are nevoie să se joace.
Nu duce lipsă de nimic. Nu duce lipsă de iubire și afecțiune în primul rând. Acesta este lucrul cel mai important”, declara actrița în urmă cu ceva timp.
Ramona Bădescu, despre al doilea copil: „Mi-am dorit o fetiță”
„A fost mai greu când l-am alăptat. Ce e al tău e pus deoparte, eu sunt convinsă că am trecut prin încercări multe, dar am câștigat cu greutate ce mi-am dorit dintotdeauna: un copil, o familie”, a mai spus într-un alt interviu.
„Eu mi-am dorit o fetiță. Dar nu e timpul trecut. Am trăit într-o familie unită, dar nu am găsit bărbatul potrivit care să facă în așa fel încât să creăm o minune, un copil!”, a adăugat, potrivit Spynews.
Tatăl Ramonei Bădescu a murit la sfârșitul lunii noiembrie
Cristel Bădescu (89 de ani) s-a stins din viață pe 17 noiembrie după ce fusese infectat cu noul coronavirus. „Ieri dimineață s-a stins tata.
Cuvintele nu pot exprima durerea imensă pe care o lasă în urma lui tata pentru mine, pentru fratele meu, cât și pentru mama dragă care i-a stat alături 63 de ani cu iubire și devotament.
M-a lăsat nu numai un tată minunat, ci și un bunic care a fost prezent la nașterea nepotului lui, dar și un om extraordinar de apreciat în meseria lui, un om care a construit centrul nou al Craiovei”, a scris Ramona, potrivit Spynews.
Din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, actrița nu a ajuns la înmormântarea tatălui ei. De aproape 30 de ani, Ramona locuiește în Italia, acolo unde se află și în prezent.