Raluca Zenga a păstrat şi anul acesta tradiţia unei aniversari de neuitat e zilei de naştere şi a făcut un party memorabil la Dubai, alături de nu mai puţin de 30 de prietene, la care soţul ei, antrenorul Walter Zenga, nu a luat parte.
Tema petrecerii din acest an a fost „Sirene şi alte creaturi mitologice“. „Anul acesta, am vrut să mă sărbătoresc în mod diferit şi am ales să navigăm în apele Golfului. Am organizat, aşadar, o petrecere pe iaht, care ne-a oferit o privelişte mirifică din mare asupra Dubaiului“, a spus sărbătorita, care a împlinit 35 de ani pe 1 noiembrie. Petrecerea de pe iaht, destinată doar doamnelor, fără iubiţi sau soţi, a fost completată de un DJ, care a asigurat fondul muzical, şi de şampanie fină. „Tema petrecerii a fost „Sirene si alte creaturi mitologice“… astfel încât prietenele mele să-şi folosească imaginaţia pentru costumaţii cât mai simpatice – doar eram încă în atmosfera de Halloween! Tortul a fost un deliciu cu cremă de ciocolată şi, desigur, a păstrat tematica marină şi mitologică, cu Mica Sirenă şi zeul Poseidon! Prietenii m-au răsfăţat cu cadouri inspirate, printre care două tablouri-portret realizate de un pictor local renumit şi numeroase accesorii de firmă, cercei Chanel, brăţări Dior şi Prada etc”, povesteşteRaluca Zenga, cunoscută şi drept Mămica ZEN. „Walter mi-a trimis cel mai frumos buchet de trandafiri, însoţit de o emoţionantă scrisoare”, a mai adăugat Raluca Zenga.
Nici copiii nu au uitat de ziua mamei lor. Samira și Walter Jr. i-au pregatit Ralucăi cele mai amuzante felicitări, decorate cu scoici şi sirene, în care îşi asigurau mama că este încă tânără şi frumoasă. „Mami, nu-ţi face griji, eşti încă tânără şi frumoasă, te iubim şi cu un an mai mult!“, au scris cei mici.