Frumoasa Raluca Aprodu aşteaptă tripleţi… deocamdată numai în serialul „Doctori de mame”, în episodul ce va fi difuzat de Sf. Andrei de postul Acasă TV.
Viaţa bate filmul şi de această dată, pentru că actriţa îşi doreşte foarte mult să devină mamă.
„Eu îmi doresc enorm să fiu mamă, un copil mi se pare o binecuvântare de la Dumnezeu, de aceea consider că o sarcină trebuie tratată cu multă responsabilitate, blândeţe şi răbdare.
Nu a fost greu faptul că a trebuit să joc rolul unei femei însărcinate, ci faptul că personajul nu-şi dorea cei trei copii şi trata totul ca pe un moft ce trebuia rezolvat astfel încât totul să fie bine pentru ea”, a declarat Raluca Aprodu.

Ea interpretează rolul lui Viky Mihăilescu, o tânără care a rămas cu însărcinată prin inseminare artificială.
Foto: PR
Autor: Andreea Georgescu