Rafael Nadal și soția lui, Maria Francisca Perelló, ar aștepta venirea pe lume a primului lor copil, potrivit revistei spaniole ¡Hola! Cei doi sunt împreună din 2005 și s-au căsătorit în 2019.
Rafael Nadal, în vârstă de 36 de ani, ar urma să devină tată pentru prima oară în această toamnă. Soția tenismenului, Xisca Mery Perelló, ar fi însărcinată în luna a cincea, iar fotografiile recente cu aceasta, surprinse pe un iaht, par să confirme zvonurile.
Chiar dacă nu oferit o declarație oficială în ceea ce privește venirea pe lume a copilului, Rafael Nadal le-a mulțumit fanilor care l-au felicitat pentru frumoasa veste, după un antrenament la Mallorca, potrivit Ultima Hora.
Marele anunț a fost făcut la doar o săptămână după ce Nadal a cucerit al 14-lea titlu de Grand Slam la Roland Garros și al 22-lea din carieră. Tot în 2022, campionul mondial a câștigat și Australian Open. Acesta ocupă locul 4 în clasamentul ATP.
Rafael Nadal și Xisca Mery Perelló se iubesc din liceu
Povestea de dragoste dintre Rafael Nadal și Xisca a început în liceu și s-au logodit în 2018, în timpul unei vacanțe la Roma. S-au căsătorit în octombrie 2019, iar nunta a avut loc într-o fortăreață de pe insula natală a sportivului, Mallorca.
Evenimentul s-a desfășurat într-un mediu discret, unde invitații și angajații nu au avut voie cu telefoane mobile. Printre cei prezenți la ceremonie s-au numărat Juan Carlos I, fostul rege al Spaniei, dar şi staruri ale tenisului spaniol, precum David Ferrer şi Feliciano Lopez. În total au fost 350 de invitați.