Cel de-al cincilea sezon Insula Iubirii va avea premiera luni, 22 aprilie. Cu această ocazie, Radu Vâlcan a oferit primele declarații despre noul sezon al reality show-ului.
”Cu toate că am ajuns la sezonul cinci și am crezut că deja am văzut foarte multe lucruri din ce ar putea să se întâmple, de data aceasta, mai mult ca oricând, lucrurile au evoluat cu o viteză amețitoare! Cred că imprevizibilul a fost cuvântul de ordine și am descoperit diverse tipologii de oameni, așa cum sunt ei în mod real, dincolo de masca pe care o afișează zi de zi”, a dezvăluit Radu.
Al cincilea sezon Insula Iubirii a fost filmat imediat după încheierea sezonului precedent. Astfel, în timp ce foștii concurenți încercau să învețe să trăiască cu alegerile lor și cu consecințele faptelor lor, alte cupluri au pornit pe drumul de 10.000 de kilometri convinși că iubirea lor va triumfa.
Producătorii show-ului au anunțat deja că în cel de-al cincilea sezon Insula Iubirii va fi martora unei situații unice în istoria sa! Cine sunt personajele principale și cum li se va schimba viața, urmează să aflăm din 22 aprilie.