Radu Siffredi se află de câteva zile în atenția publicului, după ce Oana Matache, sora Deliei, a confirmat că are o relație cu el.
Oana a ales să pună punct căsniciei de peste 5 ani pe care o avea cu Răzvan Miheț și și-a regăsit liniștea și fericirea în brațele lui Radu.
Radu Siffredi, iubitul Oanei Matache, are un trecut traumatizant
Radu Siffredi este din Galați, are 28 de ani, se ocupă de editarea video, dar activează și în mediul online ca streamer, influencer și creator de conținut.
Iubitul Oanei nu a avut o viață ușoară. El a povestit recent că visul lui era să devină actor, dar din cauza unui accident, acest lucru nu a fost niciodată posibil.
În adolescență, Radu Siffredi a fost victima bullying-ului din cauza problemelor cu dinții avute în urma acelui accident care i-a amputat și visul de a deveni actor. Iubitul Oanei a precizat că la 16 ani a trecut printr-un accident în urma căruia și-a pierdut dantura. Din acest motiv, a fost ținta atacurilor răutăcioase ale celorlalți.
Radu Siffred: „Mi-am pierdut dantura și aproape viața”
„Am avut parte de bullying, pe care nu l-am luat chiar atât de grav, pentru că eram un băiat pus pe glume și am crescut în Galați. Totuși, timp de doi ani, eu nu am avut dantură, și mi se spunea „Ahaha, nu ai dinți!”, „Îți cad dinții din gură!”.
Charisma m-a ajutat să-mi păstrez prietenii lângă mine, să am prietenă în vremea aceea. Ani mai târziu, psihologul mi-a spus că m-a afectat. Și până în ziua de azi sunt foarte conștient de dantura mea.
Am avut un accident la 16 ani.Mi-am pierdut dantura și aproape viața, și am opt implanturi și două reconstrucții faciale. Am unele momente în care mi-e rușine să zâmbesc”, a mărturisit Radu, iubitul Oanei Matache, citat de cancan.ro.
„Visul meu, de mic, a fost să mă fac actor”
De-a lungul timpului, Radu Siffredi, actualul iubit al Oanei Matache, a avut mai multe joburi în străinătate.
„Eu sunt la bază editor video, așa am început. Am lucrat cu streameri cunoscuți Silviu Faiăr, Zlăvog și am făcut și publicitate și reclame. La momentul de față sunt director of picture, adică filmez.
Eu am terminat liceul de teatru și visul meu, de mic, a fost să mă fac actor. Lucru pe care am fost nevoit să-l abandonez pentru că am avut accidentul și mi s-a spus din start că din cauza danturii, nu mai am dicție. Am plecat din țară și am avut niște joburi de care nici nu-mi este rușine: am spălat wc-uri, am făcut zidărie, am dus farfurii la masă. Joburi de emigrant.” – a povestit iubitul Oanei.
Tânărul a trecut printr-un episod traumatizant pe când era ospătar la un eveniment sportiv în Glasgow, UK. Acolo, în timpul unui meci, Radu Siffredi s-a confruntat cu o situație delicată când a servit un cuplu și a fost lovit de bărbatul care stătea a masă.
„Una dintre cele mai traumatizante experiențe cu joburi pe care le-am avut. M-am angajat la o firmă care trimitea oameni să fie ospătari la evenimente mari. Și am nimerit la un eveniment la stadionul echipei de la Rangers, din Glasgow și fiecare ospătar ținea două mese. Și la una dintre mese, s-au purtat foarte urât cu mine, s-au prins de accentul meu.
M-au întrebat de unde sunt. Și le-am spus că sunt din România și au început să facă glume cu mine „gipsy, gipsy” (n.r. trad. termen cu sens derogatoriu la adresa populației de etnie romă). S-au purtat constant foarte arogant cu mine. Era tipul ăsta, era cu soția lui, îmbrăcată într-o rochie de gală foarte scumpă. M-a chemat la masă cu șase pint-uri de bere pe o tavă și tipul s-a întors și am vărsat din greșeală toate berile peste rochia neveste-sii și pe toată masa. Tipul, nervos, m-a plesnit cu un prosop peste ochi și mi-a spus „curăță mai repede!” – a adăugat Radu Siffredi.
Experiența l-a dărâmat complet pe iubitul Oanei și l-a făcut să renunțe la acel loc de muncă. Dar a fost și o lecție pentru el și atunci a învățat că nu trebuie să lase pe nimeni să-și bată joc de el.