Maestrul Radu Beligan s-a născut la 14 decembrie 1918 la Galbeni, judeţul Bacău. A studiat Dreptul şi Filosofia la Bucureşti, apoi Conservatorul de Artă dramatică, sub îndrumarea
Luciei Sturza Bulandra. A cochetat şi cu literatura, dar atracţia pentru teatru a fost mai mare. La început a fost actor de comedie. „Era suficient să apar pe scenă şi sala era cuprinsă de ilaritate” îşi aminteşte el. Dar nu s-a cramponat de acest gen şi a jucat şi roluri dramatice în „Cuadratura cercului”, „Staua fără nume” sau „Trei surori”.
A jucat în peste 80 de roluri pe scenă, 30 de film şi are şapte decenii în teatru, film, televiziune şi radio. Membru de onoare al Academiei Române, profesor la Institutul de Teatru şi film şi mulţi ani director al Teatrului Naţional, Radu Beligan şi-a legat întreaga viaţă de tot ce înseamnă cultură în societatea românească contemporană.
A fost căsătorit cu Nineta Gusti timp de 15 ani. Apoi cu Dana Crivăţ cu care are şi o fată, Ana-Maria. A treia sa soţie a fost scriitoarea Marica Beligan. S-au căsătorit în 1965 şi au avut trei copii: Lamia, Raluca şi Alexandru. Marica a murit în 1993.