Puiu Călinescu, o viață marcată de tragedii și lipsuri: „Nu a ţinut la bani. Voia ca toată lumea din jurul lui să fie mulţumită”

A făcut din viața lui o scenă a comedie, deși suferința l-a urmărit la fiecare pas. Puiu Călinescu și-a pierdut mama, apoi fiica, a avut o viață plină de lipsuri și marcată de bătăi, a cunoscut din plin succesul, dar și nefericirea.

Puiul Călinescu a fost rodul unei aventuri. A venit pe lume în cartierul Griviţa, pe 21 iunie 1920. Mama lui, Fotina Călinescu, o puștoaică frumoasă, s-a îndrăgostit de un actor din părțile Craiovei, Jean Tomescu, care atunci când a aflat că va avea un copil s-a făcut nevăzut.

Puiu Călinescu își pierde mama la o vârstă fragedă

Mama a tras din greu să îl crească. S-a angajat la o fabrică de țigarete, dar, la 23 de ani, ca într-un joc nemilos al sorții, s-a despărțit de copilul ei pentru totdeaună. Medicul toxic în care lucra și o gripă au răpus-o. Puiul a fost dat în grija rudelor. Bunica și frații mamei sale l-au preluat, dar tratamentul de care a avut parte i-a făcut mai mult rău decât bine.

VEZI GALERIA FOTO(1 / 6)

„Unchiul, soţul mătuşii mele, era un om aspru, care nu suporta leneşii, iar cel care dicta în casa aia era el. Dacă făceam boacăne sau nu-mi justificam existenţa într-o zi, nu primeam de mâncare. Şi slavă Domnului!, au fost multe zile în care nu mâncam nimic“, povestea el în emisiunea Eugeniei Vodă.

Atenție, încep necazurile! Astrologii anunță o perioadă tensionată, mai ales pentru o zodie! Cine sunt ghinioniștii horoscopului

Recomandarea zilei

Citeşte și: Cum i-a „suflat” Jean Constantin soția unui actor celebru. Marele maestru al comediei a fost căsătorit de trei ori

Citeşte și: O viață departe de comedie! Cristina Stamate, marcată de un avort și prinsă în hățișurile unei iubiri neîmpărtășite

ULTIMA ORĂ / Alin Oprea îi dă 'șah mat' fostei soții, Larisa, și face un anunț neașteptat, la un an de la nunta cu Medana

Recomandarea zilei

A pornit de jos, dar a ajuns departe. „Am fost orfan de mamă de la 5 ani şi am fost crescut de surorile ei. Prima mea muncă de artist a fost să lipesc afişe de spectacole în Bucureşti, la cinema. Pe vremea aceea erau filme mute şi în pauză, când se schimbau rolele cu peliculă, eu ieşeam în sală, în faţa ecranului, ca să fac lumea să râdă. Eu nu am şcoli şi diplome, ce am învăţat am învăţat din acele filme, de pe stradă şi din viaţă.

Secretul este munca, munca neîntreruptă, cu idei noi, cu veşnice căutări! Păi eu sunt bolnav dacă nu am repetiţii, sau spectacole, sau turnee, trebuie să fac mereu câte ceva. Iar dacă nu am ce, caut până găsesc.

Uite, am reparat televizorul şi de atunci nu mai am imagine la el. Am reparat radioul şi nu mai are sunet. Am reparat fierul de călcat şi am ars lumina în tot cartierul. Nu pot să stau într-un loc ţepenel, am în mine un demon. De aia şi sunt ca şi scândura, că nu are timp grăsimea să se adune. Şi atunci scriu, că textele din comediile în care joc, eu le fac şi alţii le cenzurează”, a mai spus Puiu Călinescu în emisiunea “Planeta Cinema”, a Eugeniei Vodă.

Citește și : Cum arăta Cristina Stamate în tinerețe

Citeşte și: Povestea impresionantă de iubire dintre Marin Moraru și soția sa, Lucia: „Eram nişte proşti frumoşi. Am fost căsătoriţi 52 de ani”

A vrut o trotinetă, dar nu a reușit să o aibă

La un moment dat, Puiu a avut o mare dorinţă: și-a dorit mult o trotinetă. Familia nu avea bani, dar dacă lua premiu drința lui urma să devină realitate. „Şi-atunci, mi-am dat silinţa. Am rămas repetent. M-am dus la un coleg care luase menţiune şi primise două cărţi: “Măi, acum intrăm în vacanţă, dă-mi şi mie o carte să citesc”. Băiat drăguţ, mi-a dat-o. Ce-am făcut eu cu cartea, ca să iau tricicleta? Am oprit un cetăţean pe stradă şi i-am spus: nene, dacă vrei matale, să scrii aici „Elev Călinescu, menţiune”.

Ăla a scris, săracul. Am ajuns acasă: n-am luat premiu, am luat menţiune. Acu’, să mergem să luăm tricicleta. Ceasul rău a fost să trecem pe la şcoală, că era în drum. Şi-a văzut acolo pe listă: repetent“, povestea Călinescu.

Dragostea, momentul lui de glorie

Nevoia îl impinge la diferite munci încă din adolescență. La un momendat e angajat să lipească afișe cu viitoarele spectacole, iar astfel începe să prindă gustul pentru lumea aceea boemă.

„Este foarte greu să povestesc cine a fost tatăl meu. Nu-mi ajung vorbele… A fost un om mare!”, mărturisea Carmen Călinescu pentru Jurnalul Național.

„Perioada lui de glorie a început, prin anii ’70, cu < Sonatul lunii > la Boema. Nu se putea circula pe stradă când avea spectacol! Biletele se vindeau cu o săptămână înainte. Câştiga foarte bine, dar cheltuia totul cu noi, copiii, cu mama… Le-a ajutat până şi pe mătuşile care îl bătuse în copilărie”, mărturisea fiica marelui actor.

Dragostea l-a schimbat total pe marele actor. Într-o lume care nu îi oferise nimic, era singura care conta. “Mama l-a cunoscut de prin 1944. A fost o iubire nebună. Mama, fată de pension, cu fiţe, avea o prietenă şi mergeau împreună la film. Taică-miu juca în pauză la cinematograf. Se uita la Stan şi Bran, la Charlie Chaplin şi apoi intra şi juca… Ei au fost profesorii lui! ”, îşi aminteşte fiica actorului.

„Nu te puteai supăra pe el. Era un om care te făcea să lupţi, să nu fii deprimat, să nu clachezi niciodată”

Părinții fetei nu l-au acceptat din prima, dar au început să îl vadă cu alți ochi după ajutorul primit de la el.

„A venit bombardamentul, iar bunicii din partea mamei au avut mult de suferit. Au rămas fără nimic – spunea Carmen Călinescu. „Tata se ridicase şi devenise actor, putând să ajute familia financiar. Nu te puteai supăra pe el. Era un om care te făcea să lupţi, să nu fii deprimat, să nu clachezi niciodată. Spunea că, dacă nu-ţi chiorăie stomacul şi n-ai pantofii rupţi, e tot ceea ce îţi trebuie ca să fii fericit. Nu a ţinut la bani. Voia ca toată lumea din jurul lui să fie mulţumită”.

Pierderea care îl distruge

O vreme a fost bine și frumos. Avea familia la care visase și două fiice pe care le iubea nespus. Apoi durerea l-a lovit din nou. „În 1995, sora mea, Silvia, a murit la 50 de ani – spune mezina. Între mine şi ea era o diferenţă de 11 ani. Iar tata a plecat, doi ani mai târziu, la 16 mai 1997. A fost cumplit! Sora mea a avut o moarte fulgerătoare.

Era văduvă şi rămăsese singură. Băiatul ei, Bogdan, era plecat la mare. În 1995 nu prea erau telefoane mobile să ţinem legătura. Eu, cu mama şi cu tata, eram în vacanţă, la Predeal. Când ne-am întors în Bucureşti, am sunat-o pe Silvia, dar nu răspundea. Am mers şi am spart uşa. Ea era moartă în hol. Făcuse comoţie cebrală”, povestea fiica actorului.

Acela a fost, de fapt, începutul sfârșitului pentru marele actor. Trecuse prin multe, dar această pierdere avea să îl înfrângă. Nu mai vedea bine, apoi a suferit un infarct pe scenă. Se deplasa tot mai greu și era tot mai slăbit. A plecat discret, pe un pat de spital, în timp ce își aștepta fiica să revină de acasă. „Mi s-a povestit că era înconjurat de asistente, că le spunea glume şi că din senin a făcut un stop respirator. A murit cum şi-a dorit: cu zâmbetul pe buze.

Totuşi stau şi mă gândesc iar enigma tot nu mi-a dezlegat-o nimeni până acum. Dacă a murit cu doar un sfert de oră înainte să ajung eu, iar el nu mai era în salon şi altcineva îi luase locul, unde îl duseseră pe tata? Nici acum nu ştiu de ce s-au grăbit să-l ia?! Acum regret că am plecat de lângă el”, spunea Carmen.

Foto: arhivă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro