Gabriela Firea a fost căsătorită în urmă cu 13 ani cu Răsvan Firea, care a încetat din viață din cauza unui atac cerebral. Deși între timp s-a măritat cu Florentin Pandele, fostul primar al Capitalei a ales să își păstreze numele de familie, după ce i-a făcut o promisiune fostului ei soț și fiului lor.
Au trecut 13 ani de la moartea lui Răsvan Firea, primul soț al Gabrielei Firea, însă aceasta nu l-a uitat pe cel care i-a dăruit primul fiu. Nu doar că a păstrat numele lui de familie, ci și inelul de logodnă. Invitată în emisiunea „În Oglindă” realizată de Mihai Ghiță, fostul edil a explicat ce a făcut-o să păstreze numele „Firea” și nu a luat numele de familie al actualului ei soț.
Promisiunea pe care Gabriela Firea i-a făcut-o fostului ei soț, Răsvan Firea
Gabriela Firea se mărita în anul 1993 cu Răsvan Firea, cel cu care a trăit o poveste de dragoste timp de 17 ani și cu care a avut un fiu, pe care l-au numit Tudor. Fericirea lor a fost curmată în anul 2010 când bărbatul s-a stins din viață în urma unui atac cerebral.
La doar câteva luni de când a rămas văduvă, fostul primar a ajuns din nou în fața ofițerului Stării Civile, de data asta la brațul lui Florentin Pandele, actualul primar al orașului Voluntari. Deși este căsătorită de peste 10 ani cu acesta și au împreună doi copii, Gabriela a ales să păstreze numele de familie al fostului ei soț. Și asta pentru că i-a făcut o promisiune lui Răsvan, dar și fiului lor.
„Era bolnav, dar nu ne-am gândit că este chiar atât de grav (n.r. Răsvan Firea). Promisiune și pentru Tudor, fiul meu cel mare, băiatul nostru. Și cum ar fi fost să-mi schimb numele și el să rămână singur cu acest nume? Nu se putea, nu aveam cum. Și soțul meu (n.r. Florentin Pandele) a acceptat în totalitate. A fost total de acord și a respectat decizia mea, a apreciat-o”, a afirmat Gabriela Cristea în emisiunea „În Oglindă”.
Gabriela Firea a păstrat inelul de logodnă primit de la Răsvan
Deși au trecut 13 ani de la moartea primului ei soț, pe degetul Gabrielei Firea încă stă inelul de logodnă pe care aceasta l-a primit de la Răsvan. Și spune că nu intenționează să renunțe vreodată la el.
„Sunt în viață lucruri sfinte, pe care trebuie să le porți ca atare, orice ar fi și orice s-ar întâmpla. Dar viața ne învață să trecem și peste astfel de momente cumplite”, a precizat fostul edil al Capitalei în momentul în care Mihai Ghiță a observat inelul de pe mâna Gabrielei Firea.
Despre scandalul în care a fost implicată după decesul soțului
Înainte de a se însura cu Gabriela Firea, Răsvan Firea a mai fost căsătorit cu Carmen, cu care a avut un fiu, Răzvan. După decesul bărbatului, prima lui soție i-a adus acuzații grave Gabrielei, spunând că nu i-a anunțat în momentul în care acesta a murit.
„Eu și fiul meu am aflat de la prieteni că Răsvan a murit, pentru că primeam telefoane de condoleanțe. Gabriela nu m-a sunat nici pe mine și nici măcar pe fiul meu, Răzvan Alexandru, cu care mai ținea legătura. Băiatul meu are 21 de ani, dar este șocat de comportamentul ei. Beși ne-a spus că înmormântarea va fi la ora 13.00, când am ajuns funeraliile se încheiaseră de cel puțin o oră. Noi nu am putut să-l conducem pe ultimul drum și l-am găsit deja înhumat. Slujba a durat doar 20 de minute și nu s-au împărțit pachete așa cum este obiceiul. A fost îngropat ca un câine, nici nu s-au așteptat 72 de ore de la deces. Au fost mulți prieteni ai fostului meu soț care ar fi vrut să participe la înmormântare, unii dintre ei au venit tocmai din Canada, dar nu au mai apucat decât să depună coroane”, spunea la vremea respectivă Carmen Firea, potrivit Click.
Acum, Gabriela a explicat cum s-au petrecut, de fapt, lucrurile.
„Eu eram un om foarte afectat atunci, medicul mi-a prescris calmante, nu m-am ocupat eu personal de tot ceea ce însemna ca și organizare, am aflat ulterior că au fost niște încurcături cu ora, unii au știut 10-11, asta a fost practic. Invitația a fost, dar ora a fost greșită. Dar din respect pentru Răsvan trebuie să păstram lucrurile bune și cele care ne unesc, nu cele care ne pot îndepărta unii de alții. Nu cred că după atâția ani de zile mai e loc de reproșuri sau de alt gen de explicații. Fiecare suntem pe drumul nostru, ne vedem de viața noastră, ne respectăm”, a dezvăluit Gabriela Firea.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Gabriela Firea