Kate Middleton (42 ani) a revenit treptat la viața publică după o pauză de la îndatoririle regale, în urma anunțului privind diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales s-a retras din luminile reflectoarelor la începutul acestui an, după ce medicii au descoperit urme de cancer în organismul ei, în urma unei intervenții chirurgicale efectuate în luna ianuarie.
Kate Middleton, nevoită să își continue tratamentul de cancer
La începutul lunii iunie, Kate Middleton a oferit câteva detalii cu privire la sănătatea ei, precizând că încă urmează tratamentul cu chimioterapie recomandat de medici și încă „nu a scăpat”, dar „face progrese bune”. Apoi, Prințesa de Wales a participat la Trooping the Colour, aceasta fiind prima ei apariție publică de la cruntul diagnostic.
În weekend, Prințesa Catherine a fost văzută la Balmoral alături de alți membri ai familiei regale britanice, iar membrii publicului încep să speculeze cu privire la data întoarcerii ei definitive.
Cu toate acestea, potrivit experților regali, fanii regali ar mai avea de așteptat până ce Kate Middleton va reveni complet la viața publică, întrucât tratamentul ei pentru cancer este în desfășurare și aceasta va continua să stea departe de îndatoririle ofiiale până când se va vindeca complet.
„Nu suntem încă acolo”, a explicat o sursă pentru Daily Mail cu privire la reîntoarcerea Prințesei de Wales, precizând că tratamentul ei preventiv și procesul de recuperare ar putea continua și în lunile care urmează.
„Când a comunicat ultima dată, înainte de Trooping the Colour, ea a spus că tratamentul ei va continua până în vară și asta se întâmplă. A fost o perioadă grea, un an cu adevărat dificil pentru întreaga familie. Și așa cum a spus ea însăși, încă nu a scăpat”, a mai spus sursa.
Prințesa de Wales, cea mai lungă călătorie de la diagnostic
În weekendul trecut Kate Middleton a participat la slujba de la Biserică alături de Prințul William, fiul lor cel mare, Prințul George, precum și de Regele Charles și Regina Camilla. Călătoria la Balmoral este cea mai lungă făcută de Prințesa de Wales de când a primit diagnosticul de cancer.
Prinții de Wales petrec anual, câteva săptămâni pe moșia lor din Highlands în Scoția, de la nunta lor din 2011, dar au existat temeri că anul acesta ar putea ca lucrurile să stea diferit din cauza stării de sănătate a lui Kate. De la anunțul că va urma chimioterapie preventivă în martie, Prințesa Catherine și-a împărțit timpul între Adelaide Cottage, casa lor din Windsor, și Amner Hall, casa lor de vacanță din Norfolk.
Sărbătoarea anuală de la Balmoral este o tradiție pentru membrii regali, care se pot relaxa în peisajul rural liniștit.
Prezența ei la Balmoral este văzută de mulți ca o reasigurare că prințesa face „progrese” după diagnosticul de cancer.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Kate Middleton