Prinţul Philip, în vârstă de 99 de ani, s-a simţit rău din cauza unei infecții și a fost spitalizat pe 16 februarie. După două săptămâni, acesta a fost transferat de la spitalul King Edward VII din Londra la spitalul Bartholomew’s, una dintre cele mai mari unităţi pentru boli cardiovasculare din Europa, pentru „teste și observații” cu privire la o problemă cardiacă. Acesta a primit în continuare tratament pentru infecție. Palatul a spus că Philip „răspunde la tratament”.