După moartea prințului Philip, în presă a apărut o serie de replici controversate pe care le-ar fi făcut soțul reginei Elisabeta a II-a de-a lungul vieții sale. Printre acestea se numără și o declarație din 1988, care apărut într-un articol al ziarului The Guardian din 2009.
Prințul Philip, duce de Edinburgh, care s-a stins din viață vineri, 9 aprilie, ar fi făcut în 1988, într-un interviu pe care l-ar fi acordat agenției de presă Deutsche Press-Agentur, o declarație controversată. Acesta este cu atât mai șocantă în contextul actual, când pandemia de COVID-19 a ucis milioane de oameni în întreaga lume.
„În cazul în care sunt reîncarnat, aș vrea să mă întorc ca un virus mortal, pentru a contribui cu ceva la rezolvarea suprapopulării”, a spus atunci soțul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Declarația a fost menționată într-un articol al ziarului The Guardian din 2009, potrivit știrileprotv.ro.
Citatul a început să fie distribuit pe rețelele de socializare la scurtă vreme după ce a fost anunțată moartea prințului Philip.
De-a lungul vremii, ducele de Edinburgh ar fi făcut mai multe remarci dure și extrem de controversate, despre diferite subiecte.
Declarații controversate ce ar fi fost făcute de prințul Philip
Prințul Philip era renumit pentru replicile sale controversate și glumele ce adesea îi stânjeneau pe interlocutorii prințului consort. Iată mai jos câteva dintre ele, după cum relatează hotnews.ro.
„Mi-ar plăcea foarte mult să merg în Rusia – deși ticăloșii mi-au ucis jumătate din familie” – când ar fi fost întrebat dacă ar dori să viziteze URSS, 1967
„Toată lumea spunea că trebuie să avem mai mult timp liber. Acum se plâng că sunt șomeri” – în timpul recesiunii care a lovit Marea Britanie în 1981
„Dacă mai stați aici pentru mult timp o să aveți toți ochii oblici” – către un grup de studenți britanici în timpul unei vizite regale în China, 1986
„Dacă are patru picioare dar nu e scaun, dacă are două aripi, dar nu e avion și dacă înoată, dar nu e submarin, cantonezii (n.r. chinezii) o să-l mănânce” – la o întâlnire a unei organizații conservaționiste, 1986
Citește și: Andreea Bălan, despre relația cu artistul Keo: „Ne regăseam la un nivel foarte profund”
Oana Radu a slăbit 30 de kilograme în 50 de zile: Dieta este inventată de Cătălin
Ștefan Manolache, fostul iubit al Andreei Antonescu, a devenit tată
Prințul Philip: „Arăți ca un sinucigaș cu bombă”
„Oh, nu, s-ar putea să iau vreo boală oribilă” – în Australia când a fost invitat să mângăie un urs koala, 1992
„Cum îi țineți pe indigeni departe de băutură suficient de mult pentru a trece testul?” – către un instructor auto din Scoția, 1995
„Dacă un jucător de cricket, de exemplu, decide subit să intre într-o școală și să omoare cu bâta de cricket o mulțime de persoane, lucru pe care l-ar putea face foarte ușor, veți interzice bâtele de cricket?” – vizavi de cererile de a interzice armele de foc în Marea Britanie, 1996
„Ești prea gras să fii astronaut” – unui băiat în vârstă de 13 ani care i-a spus că vrea să ajungă în spațiu, 2001
„Arăți ca un sinucigaș cu bombă” – unei tinere polițiste care purta o vestă antiglonț, 2002
„Ei bine, nu ți-ai gândit barba prea bine, nu?” – către creatorul de modă Stephen Judge cu privire la ciocul său minuscul, 2009
„[Copiii] merg la școală fiindcă părinții lor nu îi vor în casă” – către Malala Yousafzai, activista pakistaneză care a supraviețuit unei tentative de asasinare de către talibani și militează acum pentru dreptul fetelor de a merge la școală în țările musulmane, 2013.
Sursă foto: Profimedia