Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge

.

Prințul Louis Arthur Charles, cel de-al treilea copil al Ducilor de Cambridge, împlinește astăzi un an. 

Bucurie mare în familia regală britanică. Prințul Louis, strănepotul reginei Elisabeta a II-a şi al ducelui de Edinburgh, sărbătorește astăzi prima sa aniversare. Micuțul este al cincilea în succesiunea la tronul Marii Britanii după bunicul său, Charles, tatăl său, William, fratele mai mare, George (5), și sora sa Charlotte (3).

Prințul Louis a venit pe lume la doar două zile de la aniversarea a 92 de ani a străbunicii sale, născută pe 21 aprilie. El a fost prezentat pentru prima oară publicului la șapte ore de la nașterea sa. A apărut în brațele mamei sale, pe treptele maternităţii Lindo Wing, de la  spitalul St Marys din Paddington, Londra. Numele său a fost anunțat patru zile mai târziu, pe 27 aprilie 2018, conform tradiției regale. A primit prenumele Louis în semn de omagiu pentru contele Mountbatten, unchi al prinţului consort Philip.

Așa cum ne-au obișnuit, Ducii de Cambridge au marcat momentul fericit prin publicarea a două fotografii portret cu mezinul familiei.

Imaginile au fost realizate de Kate, în grădina conacului Anmer Hall, Norfolk.

Sursă foto: Norhfoto.com

 

Ultima modificare aprilie 23, 2019 11:59 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale