Prințul Harry și Meghan Markle au anunțat, prin intermediul unei postări pe Instagram, că au decis să părăsească Familia Regală britanică, însă nu vor renunța la titlurile lor regale. Atât regina, cât și ceilalți membri superiori ai Casei Regale sunt extrem de supărați și dezamăgiți de alegerea ducilor de Sussex.
Meghan și Harry își doresc să devină independenți din punct de vedere financiar și să își împartă timpul între Canada și Marea Britanie.
„După multe luni de reflecție și discuții interne, am ales să facem tranziția anul acesta și să avem un nou rol progresiv în această instituție. Intenționăm să nu mai fim membri seniori ai Familiei Regale și să muncim pentru a deveni independenți din punct de vedere financiar, în timp ce vom continua să o susținem pe Majestatea sa, Regina”, au anunțat ducii pe contul lor de Instagram, SussexRoyal.
„Datorită încurajărilor voastre, în special din ultimii ani, ne simțim pregătiți să facem aceste modificări. Plănuim să ne împărțim timpul între Marea Britanie și America de Nord, continuând să ne onorăm datoriile față de Regină, Commonwealth și patronajele noastre”, au mai spus Meghan și Harry.
Cuplul a vorbit și despre planurile lor de a-l crește pe Archie cu „aprecierea față de tradiția regală în care s-a născut”.
„Această balanță geografică ne va ajuta să ne creștem fiul cu apreciere față de tradiția regală în care s-a născut și în același timp vom acorda familiei noastre spațiul necesar pentru a se concentra pe următorul capitol, inclusiv lansarea noii noastre entități caritabile”, au continuat ei.
„Așteptăm cu nerăbdare să împărtășim cu voi detaliile complete ale acestui nou pas, în timp ce vom continua să colaborăm cu Majestatea sa Regina, Prințul de Wales, Ducele de Cambridge și toate părțile relevante. Până atunci, vă rugăm să acceptați mulțumirile noastre profunde pentru suportul pe care ni-l oferiți”, au încheiat ducii de Sussex anunțul.
Regina Elisabeta a II-a nu a știut de decizia pe care aveau să o ia nepotul său și soția acestuia. Ea s-a declarat „rănită” de pasul făcut de ducii de Sussex.
La scurt timp după anunțul lui Harry și Meghan, Palatul Buckingham a lansat un comunicat în care a vorbit despre „probleme complicate”.
„Înțelegem dorința lor de a avea o abordare diferită, dar acestea sunt probleme complicate pentru care va fi nevoie de mai mult timp pentru a le rezolva”, se arată în comunicatul monarhului britanic.
O sursă de la palat a declarat pentru BBC că membrii seniori ai Familiei Regale nu au fost anunțați cu privire la decizia ducilor de Sussex.
„Discuțiile cu Ducele și Ducesa de Sussex sunt de abia la început”, mai spune comunicatul.
De asemenea, se pare că atât Prințul William cât și Prințul Charles sunt foarte supărați pe Harry și Meghan.
Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Prințul Harry și Meghan Markle.