Prințul George al Marii Britanii a împlinit 11 ani. Fotografia făcută de Kate Middleton fiului ei a devenit virală

.

Prințul George al Marii Britanii, al doilea în ordinea succesiunii la tron, a împlinit pe 22 iulie vârsta de 11 ani. Fiul lui Kate Middleton și al Prințului William a fost sărbătorit, ca în fiecare an, cu un portret realizat de mama lui, pasionată de fotografie, iar imaginea a făcut înconjurul lumii, devenind virală.

Prințul George a împlinit 11 ani

Kate Middleton și Prințul William au distribuit pe pagina lor oficială de Instagram o nouă fotografie cu fiul lor cel mare, în ziua în care acesta a împlinit 11 ani. Portretul, realizat în alb-negru, prezintă un pre-adolescent îmbrăcat într-un costum negru, cu cămașă albă, ce zâmbește subtil la aparatul de fotografiat.

Ca în fiecare an, fotografia a fost realizată pe domeniul Windsor de Prințesa de Wales, care s-a declarat a fi pasionată de fotografie, aceasta realizând majoritatea portretelor copiilor ei.

Kate Middleton și Prințul William au făcut publice potrete de-ale lui George în fiecare an de ziua lui de naștere încă de când era doar un bebeluș, iar tradiția s-a extins apoi și la frații lui mai mici, Prințesa Charlotte (9 ani) și Prințul Louis (6 ani).

Deși tradiția a continuat anul acesta pentru Charlotte și Louis, nu se știa dacă Prințul William și Prințesa Catherine vor face publice noi imagini de zilele de naștere ale copiilor lor. Asta după ce, în luna martie a acestui an, Kate a distribuit în mediul online o fotografie făcută de William în care ă apăreau ea și cei trei copii ai lor, cu ocazia Zilei Mamei în Marea Britanie. Doar că aceasta a fost ștearsă de pe mai mult agenții de știri din cauza suspiciunii de manipulare.

Citește și: Kate Middleton, îngrijorată că Prințul George va moșteni hobby-ul periculos al tatălui său. Prințul de Wales a luat o decizie supărătoare pentru soția lui

Citește și: Kate Middleton și-ar fi dorit un alt nume pentru Prințul George. Cum ar fi trebuit să se numească moștenitorul tronului britanic

„Ca mulți fotografi amatori, ocazional exerimentez editarea. Vreau să îmi exprim sincerele scuze pentru orice confuzie creată de fotografia de familie pe care am distribuit-o ieri”, a spus Prințesa de Wales.

Fiul Prinților de Wales a avut un început de an plin

Prințul George a apărut tot mai des în ultimele luni la diferite evenimente. Acesta a participat alături de familia sa la Trooping the colour, parada organizată anual pentru ziua oficială de naștere a regelui, pe 15 iunie, iar câteva zile mai târziu a mers cu tatăl său la meciul dintre Anglia și Spania de la Euro 2024.

De asemenea, George și Charlotte au mers împreună cu Prințul William la concertul susținut de Taylor Swift la Londra.

Citește și: Un expert în limbajul corpului a dezvăluit cum s-a simțit Kate Middleton la Wimbledon 2024. Gestul care a arătat că nu este „în formă maximă”

Citește și: Prințul William și cei trei copii, fotografie virală cu ocazia aniversării lui de 42 de ani: „Epică imagine!”. Mesajul lui Kate Middleton

Deși acesta va deveni rege într-o zi, părinții lui vor să facă tranziția către îndatoririle regale cât mai ușoară pentru el.

„William încearcă să normalizeze totul. Nu sunt în negare și s-au gândit mult la asta, deși nu mereu a fost cazul”, a afirmat autorul regal Robert Hardman, citat de People.

Ultimul an în care Prințul George mai poate călători cu tatăl său

Acesta este ultimul an în care Prințul George mai poate călători în același avion cu tatăl său, Prințul William. Când fiul Prinților de Wales va împlini 12 ani, pe 22 iulie 2025, o regulă regală ce este urmată de zeci de ani va intra în vigoare. Obiceiul asigură viitorul monarhiei prin restricționarea celor care pot zbura cu același avion. Astfel, când moștenitorul tronului împlinește 12 ani acesta nu mai are voie să călătorească alături de ceilalți moștenitori.

De asemenea, Prințul William nu mai călătorește alături de tatăl său, Regele Charles, cei doi urmând același protocol.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Prințul George

Sursă foto: Profimedia, Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton