Prințul Charles, viitorul rege al Marii Britanii, împlinește astăzi 70 de ani. Mama sa, Regina Elisabeta a II-a va organiza un dineu în cinstea Prințului de Wales. Pentru a celebra această zi importantă, Casa Regală a publicat câteva fotografii pe rețelele de socializare.
Este sărbătoare mare astăzi la Palatul Buckingham, acolo unde sunt așteptați oaspeți de seamă pentru a-l sărbători pe Prințul Charles, moștenitorul Regatului Unit. Regina Elisabeta a organizat un dineu la care a invitat mai mulți membri ai familiilor regale, iar Casa Regală a făcut publică o serie de fotografii din viața Prințului de Wales, de la primele luni de viață și până în prezent.
De asemenea, pe pagina de Facebook a Familiei Regale apar două imagini de la ședința din grădina Casei Regale Clarence, organizată cu această ocazie deosebită. În fotografii realizate de Chris Jackson, Prințul Charles este înconjurat de membrii familiei sale: soția sa, Ducesa de Cornwall, Ducii de Sussex, Ducii de Cambridge și cei trei copii ai lor, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis.
După ce în ultima vreme, în presa internațională s-a vorbit despre faptul că Regina Elisabeta plănuiește să abdice atunci când va împlini 95 de ani, predându-i ștafeta fiului său, opiniile au fost împărțite. În timp ce unii se îndoiesc de capacitatea Prințului de a conduce Regatul, alții spun că este cel mai bine pregătit rege din istorie. Se spune despre el că este o persoană arogantă și slabă, dar admiratorii îi iau apărarea și pun accent pe înțelepciunea pe care aceasta a căpătat-o în timp, dar și pe implicarea de care a dat dovadă în domeniile de care este pasionat, scrie Mediafax.
Episoadele controversate cu Prințesa Diana și cea de-a doua lui soție, Camilla Parker Bowles l-au pus pe Charles într-o lumină slabă în fața poporului său. Totuși, oamenii apropiați spun că acesta este devotat îndatoririlor sale, pe care încearcă să le ducă la capăt oricât de mult ar munci. De asemenea, cei care l-au cunoscut au mărturisit că este un tip extrem de curios și are un simț al umorului foarte dezvoltat.
„Eşti acuzat că eşti controversat numai pentru că încerci să atragi atenţia asupra unor lucruri care nu fac parte neapărat din perspectiva convenţională. Problema mea este că eu cred că sunt multe lucruri care trebuie făcute sau pentru care trebuie să te lupţi”, a declarat Charles pentru publicația GQ.
Prințul Charles avea patru ani când mama s-a a devenit Regina Marii Britanii
Charles Philip Arthur George, prinţ de Wales, duce de Cornwall, duce de Rothesay, conte de Carrick, baron de Renfrew, conte de Chester şi prinţ al Scoţiei s-a născut la palatul Buckingham din Londra, pe 14 noiembrie 1948. În 1952, când avea aproape patru ani, bunicul lui, regele George al VI-lea a murit, iar mama sa, Regina Elisabeta a II-a, a urcat pe tron la vârsta de 25 de ani. Un an mai târziu aceasta a fost încoronată Regină a Marii Britanii.
Acesta a urmat cursurile unei școli private și apoi a obținut o diplomă de absolvire de la Universitatea Cambridge. La 20 de ani, în 1969, a fost numit Prinț de Wales, iar între 1971 și 1976 a fost în Marina Regală.
În 1981, la 32 de ani s-a căsătorit cu Lady Diana Spencer, de 20 de ani, fiica unui conte scoţian și au devenit părinții a doi băieții: Prințul William și Prințul Harry. Cuplul regal s-a despărțit în 1992, iar în 1996 a divorțat. Pe 31 august 1997, Lady Di moare într-un accident de mașină, iar Charles se recăsătorește în 2005 cu Camilla Parker-Bowles.
Moștenitorul tronului britanic este cunoscut pentru pasiunea sa față de mediu și implicare în problemele umanitare. Acesta a fondat în 1976 The Princes Trust (Trustul Prințului), o organizație caritabilă care se ocupă de educaţie, protecţia mediului şi dezvoltare durabilă. Prințul Charles a investit chiar și în România, țară de care este foarte atașat și pe care a vizitat-o anual. Acesta are mai multe proprietăți în Transilvania, dar cea mai cunoscută este casa din Viscri, județul Brașov, vizitată în fiecare an de zeci de turiști.
Citește și:
Câștigătorii ELLE Style Awards 2018
Nu a fost lăsată să intre la Luvru din cauza ținutei. Ce purta tânăra
Sursă foto: hepta.ro
Ultima modificare noiembrie 15, 2018 1:52 pm