Coronavirusul face victime și printre regalități. Prințesa Maria Teresa a Spaniei a încetat din viață, sâmbătă, la vârsta de 86 de ani, după ce a fost diagnosticată cu Covid-19.
Potrivit Daily Mail, Cel care a anunțat decesul prințesei a fost fratele ei mai mic, Prințul Sixtus Henry, membru al Familiei Regale Bourbon-Parma.
Maria Teresa a murit în ziua în care Spania a confirmat un număr record de decese din cauza coronavirusului.
Cine a fost Prințesa Maria Teresa
Prințesa Maria Teresa s-a născut pe 28 iulie 1933 la Paris. Părinții ei au fost Prințul Xavier și Madeleine de Bourbon. A mai avut cinci frați.
Maria Teresa a făcut parte din Casa Regală de Bourbon-Parma, o ramură cadetă a familiei regale spaniole, descendentă din dinastia franceză Capetienă.
Ea a fost numită „prințesa roșie”, titlu folosit într-o biografie dedicată ei de istoricul carlist Josep Carles Clemente în 2002, în care „a apărut vehement apărarea celor mai nevoiași și a democrației”.
În Psnia, peste 5.600 de persoane și-au pierdut viața din cauza Covid-19.