Sheikha Mahra, fiica actualului conducător al Dubaiului și prim-ministrul Emiratelor Arabe Unite, a postat miercuri pe Instagram un mesaj prin care anunță divorțul de soțul ei.
Prințesa Dubaiului a anunțat pe Instagram că divorțează
Prințesa Sheikha Mahra bint Mihammed bin Rashid Al Maktoum, pe numele complet, spune că își încheie căsătoria pentru că soțul ei este „ocupat cu alte persoane”.
„Dragul meu soț, întrucât ești ocupat cu alte persoane, prin prezenta declar divorțul nostru. Divorț de tine, divorț de tine, divorț de tine. Ai grijă. Fosta ta soție!” – este mesajul transmis de Sheikha Mahra pe pagina sa de Instagram.
Postarea ei pare să facă referire la practica islamică „triplu talaq”, care a fost interzisă în mai multe țări, inclusiv India, Arabia Saudită și Maroc, și permitea în mod tradițional unui bărbat să divorțeze de soția sa rostind sau scriind cuvântul talaq – „divorț”, în limba arabă – de trei ori.
Mahra și soțul ei, Sheikh Mana Bin Mohammed Al Maktoum, sunt căsătoriți din aprilie 2023. La cinci luni de la ceremonia de nuntă, cei doi au anunțat că vor avea un copil.
„Doar noi trei”, a scris Sheikha Mahra în dreptul unei fotografii ecografia, etichetându-și soțul, care a redistribuit-o. În luna mai, ea a postat mai multe fotografii cu ea, soțul ei și fetița nou-născută.
Începând cu 18 iulie, prințesa a șters toate fotografiile cu soțul ei de pe pagina ei de Instagram.
Prințesa participă adesea la evenimentele mondene în Dubai și apare pe coperta revistelor regionale, o practică neobișnuită pentru femeile din familia regală. Are aproape o jumătate de milion de urmăritori pe Instagram, unde postează despre hobby-urile ei, dragostea pentru cai, activități de caritate, precum și selfie-uri.
Unii utilizatori de Instagram s-au întrebat dacă nu cumva contul ei de Instagram a fost spart. Atât postarea, cât și contul au rămas, însă, active la mai mult de 24 de ore când a apărut postarea.
CNN a contactat Biroul de presă al guvernului din Dubai pentru declarații legate de anunțul prințesei.
Nici guvernul Emiratelor Arabe Unite, nici soțul lui Mahra, Sheikh Mana, nu au comentat public postarea de pe Instagram.
Cine este Sheikha Mahra Bint Mohammed Bin Rashid Al Maktoum?
Tatăl lui Mahra, șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, este vicepreședinte, prim-ministru și ministru al apărării din Emiratele Arabe Unite. Sheikha Mahra este unul dintre cei 26 de copii ai conducătorului Dubaiului. Are rădăcini emirate și grecești, deoarece mama ei, Zoe Grigorakos, este din Grecia. Mohammed bin Rashid Al Maktoum a divorțat de grecoaică, potrivit presei locale.