Prințesa Charlene și Albert de Monaco, fotografii rare din vacanță, după speculațiile de despărțire

.

Prințesa Charlene și Albert de Monaco au fost fotografiați împreună în vacanță în Corsica. Anterior, în presa franceză și germană s-a speculat că cei doi locuiesc în țări diferite și se întâlnesc doar din motive oficiale. Potrivit surselor citate, Charlene ar locui în Elveția, în timp ce Albert locuiește în Monaco, alături de copiii lor.

O sursă apropiată cuplului a declarat pentru ziarul francez Voici că Charlene și Albert sunt doar un „cuplu ceremonial” și că prințesa se întoarce în Monaco doar pentru evenimentele oficiale. „Albert și Charlene sunt acum în relații bune. Au grijă pe rând de copii”, a adăugat o sursă, pentru ziarul german Bild.

Prințesa Charlene și Albert de Monaco, fotografii rare din vacanță în Corsica, după speculațiile că locuiesc în țări diferite

Prințesa Charlene și Albert de Monaco și-au petrecut vara într-o excursie cu iahtul alături de gemenii lor, Jacques și Gabriella (8 ani). Recent, cuplul a fost fotografiat la plajă, în timpul unei escale în insulele Les Sanguinaires din Corsica. Charlene și copiii ei au fost surprinși făcând paddle boarding în timp ce Albert de Monaco îi privea de la malul Mării Mediterane.

Citește și: Prințesa Charlene, strălucitoare ca o mireasă la balul din Monaco

Despre relația dintre Charlene și Albert de Monaco se speculează de mai bine de un deceniu, din cauza proceselor de paternitate ale prințului, lacrimilor lui Charlene din ziua nunții și aparițiilor publice incomode ale perechii de-a lungul anilor.

Citește și: Prințesa Charlene de Monaco „aproape a murit”, după o intervenție chirurgicală

În plus, Prințesa Charlene, în vârstă de 45 de ani, a petrecut cea mai mare parte a anului 2021 în țara natală, Africa de Sud, în timp ce Prințul Albert, în vârstă de 65 de ani, a rămas în Monaco. Charlene nu a mai fost fotografiată în Monaco din ianuarie 2021 până în martie 2022, invocând o problemă la ureche drept motivul care a împiedicat-o să zboare.

Prințesa Charlene, internată 4 luni într-o clinică de sănătate mintală

Potrivit lui Albert, după doar câteva ore de la revenirea lui Charlene în Monaco, era „evident că nu se simțea bine”. Astfel, Charlene s-a internat timp de 4 luni într-una dintre cele mai bune clinici de sănătate mintală din lume, în Elveția. Potrivit familiei regale, problemele de sănătate ale prințesei nu au legătură cu mariajul ei cu Prințul Albert.

Citește și: Dispariția misterioasă a Prințesei Charlene. Cu cine a venit Albert de Monaco la Wimbledon

La începutul acestui an, Prințul Albert a negat zvonurile despre separare. Fiul lui Grace Kelly a descris articolele tabloide drept rău intenționate și neadevărate. „Aș dori să infirm oficial zvonurile rău intenționate lansate de revista franceză Royauté. Vă rugăm să ignorați articolul lor total nefondat”, a spus un purtător de cuvânt.

Citește și: Albert de Monaco, poreclit Prințul Playboy, înainte de nunta cu Charlene. Ce scandaluri amoroase i-au condimentat viața

Lipsa lui Charlene de la Palat a alimentat noi speculații că Albert ar avea un al treilea copil ilegitim. Ar fi vorba despre un copil cu o femeie de origine braziliană, cunoscută de prinț în timpul relației cu Charlene. Prințul mai are doi copii ilegitimi. Primul este o fiică, Jazmin Grace Grimaldi (31 de ani), iar al doilea un fiu, Alexandre Grimaldi-Coste (19 ani). Albert și Charlene s-au căsătorit în anul 2011.

Foto: Profimediaimages.ro

Ultima modificare august 28, 2023 2:10 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale