Vica Blochina a fost supusă recent unei intervenții medicale de micșoare a stomacului. Iar acum este la regim alimentar strict și trebuie să urmeze întocmai recomandările medicilor.
Fosta amantă a lui Victor Pițurcă își dorea foarte tare să slăbească, dar nu a reușit prin diete, pentru că este o fire gurmandă și pofticioasă.
Prin ce trece Vica Blochina după operația la stomac
„Simt nevoia să împărtășesc cu voi. Pentru că sunt sigură că multe femei trec prin ce am trecut eu. Prin depresii, când nu ești mulțumit cu tine, de cum arăți. Și nu poți să slăbești… Am ținut sute de cure de slăbire, am fost și la Survivor, unde am slăbit 7 kg și m-am îngrășat 13. Am trecut printr-o perioadă foarte stresantă. Și am vrut să fac acest pas.
Vreau să vă spun că sunt cel mai fericit om din lume. Când m-am trezit din operație, nu-mi venea să cred. Intervenția pe care am făcut-o eu este una pentru oamenii care sunt supraponderali, dar nu sunt obezi. Eu am avut undeva la 15 kilograme în plus.” – a precizat fosta balerină în mediul online, după operație.
Acum, Vica Blochina și-a îndeplinit visul, dar mai are un obstacol de trecut, până să revină la un stil de viață normal și trebuie să consume exclusiv lichide în perioada următoare. Iar acest lucru îi dă mari bătăi de cap.
„Beau decât apă plată, supă și ceai, timp de o săptămână. Mai am voi niște shake-uri proteice, în rest absolut nimic. Crede-mă că îmi vine să… jur pe viața mea. Eram la masaj și stăteam pe telefon și îmi apăreau numai reclame cu mâncare, numai paste dinalea care îmi plac mie, îmi venea să mănânc telefonul. Nu se poate așa ceva. Am zis că nu mai pot. Am o lună de chin, după aceea îmi refac regimul.” – a dezvăluit Vica Blochina, pentru wowbiz.ro.
Fosta concurentă de la Survivor spune că se simte bine, nu are dureri și este foarte atentă să respecte indicațiile medicului pentru a se reface cât mai rapid. După săptămâna cu lichide, va urma una cu piureuri, cu produse pasate.
„Mă simt bine, nu am dureri și respect cu sfințenie indicațiile medicului. Este ca și cum aș ține o săptămână de detox și îmi este foarte greu pentru că mă gândesc obsesiv la mâncare.
Nu am voie să mănânc deloc, doar lichide simple precum apă, supe clare, niște shakeuri proteice, ceai. Doar ceea ce este super curat pot să mănânc. Nu am voie nimic din rândul produselor pe care trebuie să le mestec. Săptămâna viitoare o să trec pe piureuri, produse pasate. Nu am voie să fac sport, dar trebuie să fac mișcare așa că merg 4-5 kilometri pe zi, în fiecare zi, în parc.
Mă simt foarte bine, nu am dureri sau grețuri. Se simte că a fost o intervenție, am ca o mică jenă la nivelul stomacului, dar așa nimic semnificativ”, a adăugat Blochina.