Bianca Drăgușanu și Victor Slav s-au îndrăgostit în 2012 pe platourile de filmare ale emisiunii Dansez pentru tine, atunci când cei doi au dansat lasciv în fața unei țări întregi.
Chimia dintre ei a fost vizibilă încă după primii pași de dans, iar câteva luni mai târziu Victor a cerut-o în căsătorie. A fost la vremea respectivă nunta anului, cel mai urmărit și comentat eveniment, însă povestea de dragoste avea să se încheie doi ani mai târziu, în 2014, când cei doi au mers de mână și au semnat actele de divorț.
Dacă toți credeau că acela este finalul poveștii de dragoste, cu atât mai mult cu cât Bianca îi trădase încrederea lui Victor, iată că, spre surprinderea tuturor, Bianca Drăgușanu și Victor Slav s-au împăcat, iar în 2016 au devenit părinții unei fetițe, pe nume Sofia Natalia, în vârstă de aproape 2 ani.
Cu toate că nu au mai apelat la acte și nu s-au recăsătorit în mod oficial, cei doi păreau să se înțeleagă de minune, iar relația lor părea una solidă… toate astea până acum, când cei doi au anunțat că s-au despărțit: „Am ajuns într-un punct în care drumurile noastre se despart. Nu ştim ce ne rezervă viitorul, dar ştim că vom rămâne prieteni, avem un copil minunat de crescut împreună. Suntem doi oameni maturi, care îşi asumă decizia luată de comun acord, cu sentimentul că este cea mai bună în acest moment al existenţei noastre. Vă suntem recunoscători că aţi fost mereu alături de noi şi, de asemenea, va rugăm cu tot sufletul să ne respectaţi alegerea. Ne dorim şi sperăm ca orice speculaţie să se oprească aici. Vă mulţumim şi vă asigurăm de toată aprecierea şi afecţiunea noastră!” – au declarat cei doi pentru wowbizz.
Victor Slav a apărut aseară pentru prima dată în fața publicului, în calitate de prezentator al emisiunii Wowbizz, și s-a purtat ca un profesionist, un domn în adevăratul sens al cuvântului, nelăsând nimic să-i trădeze emoțiile și starea sufletească.
Citește și – Ce crede Cătălin Botezatu despre despărțirea dintre Bianca Drăgușanu și Victor Slav
Citește și – Andra și Cătălin Măruță au dezvăluit detalii inedite din relația lor
Sursă foto: Facebook, captură video Kanal D
Ultima modificare iunie 19, 2018 1:45 pm