Cele mai rare prenume alese de vedetele din România pentru copiii lor

.

Alegerea numelui pe care copilul tău îl va purta pentru tot restul vieții nu este deloc ușoară. Pentru un strop de inspirație, iată cele mai rare nume alese de vedetele din România pentru copiii lor.

Cele mai rare prenume alese de vedetele din România pentru copiii lor

Vlăduța Lupău a devenit mama unui fiu în august 2022. Pentru micuț, solista a ales numele de origine ebraică Iair, care semnifică „lumină” și „speranță”.

În mai 2022, Laurențiu Reghecampf devenea tatăl unui al treilea fiu, Liam, alături de noua iubită, Corina Caciuc. Numele ales de cuplu semnifică „războinic determinat/luptător aprig” sau „protector”. Laurențiu mai are doi fii, Luca, din căsnicia cu Mariana Pfeiffer, și Laurențiu Junior, din mariajul cu Anamaria Prodan. Antrenorul și prima soție au mai avut o fiică, Ana Lisa Cristina, care s-a stins din viață la doar un an, din cauza unei malformații congenitale la inimă.

În martie 2022, Irina Deaconescu a născut a doua fetiță, Venus. „Venus, cunoscut ca și Luceafărul, este a doua planetă de la Soare. Este numită după zeița romană a iubirii și frumuseții. Este al treilea obiect natural ca luminozitate pe cerul nopții, după Soare și Lună. Venus și-a ales singură numele. A venit de nicăieri”, a declarat Irina, care mai are o fiică, Victoria.

În februarie 2022, jurnalista Mara Bănică a dat naștere unei fiice, Donca Maria. Mara mai are un fiu, Dima, dintr-o relație de scurtă durată din trecut. Numele Donca ar avea origini bulgărești și armenești, însemnând „neprețuit/ă”.

Creatoarea de conținut online Deea Codrea a născut un băiețel în octombrie 2021. Micuțul poartă numele Iian, de origine scoțiană, care se traduce drept „Dumnezeu e bun/milostiv”. „Ne-am gândit că pe iubitul meu îl cheamă Stoian și că sună cumva melodios. E și nume scoțian. Nouă ne place zona asta, Scoția, Irlanda…”, declara Deea înainte de a naște.

Articolul continuă după recomandări

Citește și: EXCLUSIV. Alessandra Stoicescu a spus care este secretul siluetei sale. Jurnalista se află în vacanță cu familia în Mykonos

În iunie 2021, creatoarea de conținut online Sînziana Iacob a devenit mama unui fiu, Nor. „3 iunie 2021, a venit pe Pământ minunea și bucuria. Vi-l prezentăm pe Nor Iacob. 🌤 Născut în această dimineață, la 6:30, cu 3 kg și 635 g, 52 cm, prin naștere naturală. Nota 10! 😎 Și, ca să fim bine înțeleși din prima, vorbim despre un Nor pufos, un Nor de Lumină, un Nor Norocos, pe un cer întotdeauna senin. Un Nor din care răsare curcubeul. ❤ #NorFermecător”, a scris Sînziana Iacob pe Instagram, în dreptul primei fotografii cu fiul ei.

Alina Ceușan a născut un băiețel, Rock, în septembrie 2020. Influencerul a fost aspru criticată pentru prenumele atipic ales. „Mai bine îi puneai un nume normal, nu un stil de muzică!”, a comentat cineva. „Mai bine îi pui tu copilului tău ce nume vrei, nu crezi? Românisme… Vedeți-vă de ale voastre, că nu v-am întrebat părerea!”, a replicat Alina atunci.

În iulie 2019, Mihai Morar și soția lui, Gabriela, deveneau părinții unei a treia fiice. Deși gemenele lor poartă numele Mara și Cezara, cuplul a optat pentru nume unic în cazul mezinei, și anume Roua. „Să fii tu Binele, Iubirea din lumea asta dură / Fiindcă e singura și n-o primim pe-a doua / Dintr-un ocean, tu nu ești doar o picătură, / Tu ești oceanul dintr-o picătură. Tu ești ROUA!”, scria Mihai Morar în mediul online, la acea vreme.

În septembrie 2018, înotătoarea Camelia Potec a devenit mama unei fiice, Caelia. Prenumele micuței are origini latine și s-ar traduce prin „divin, Dumnezeiesc, ceresc”.

În august 2018, Adelina Pestrițu devenea mama unei fiice, Zenaida Maria. „După seri întregi petrecute pe Internet în căutarea numelui pentru micuță, am căzut de comun acord să o numim Zenaida-Maria. Este de origine grecească și provine de la numele divinității supreme din mitologia greacă, Zeus. Semnificația numelui este lumină, cer luminos. Sigur îi va plăcea. Ne-am dorit mult să fie un nume rar întâlnit și plăcut auzului, iar noi îl considerăm special și potrivit pentru îngerașul nostru”, mărturisea Adelina în aprilie 2018, pentru VIVA!.

Articolul continuă după recomandări

Citește și: EXCLUSIV. Irina Rimes, experiență „funny, dar și înfricoșătoare” cu un fan: „Chiar la ușa casei mele”

Cu mulți ani în urmă, Maia Morgenstern alegea două prenume deosebite pentru fiicele ei, Cabiria și Isadora. Eva Lea Cabiria este fiica cea mare a actriței, din relația cu actorul Demeter Andras, iar Ana Isadora fiica cea mică, din căsnicia cu medicul Dumitru Băltățeanu. Mai are un fiu, Tudor Aaron, al doilea prenume după bunicul ei patern, din prima căsnicie cu actorul Claudiu Istodor. „Aaron” este un prenume de origine ebraică și s-ar traduce drept „munte de putere” și „învățător”.

Prenumele Cabiria a devenit un fenomen în anul 1914, când scenaristul Gabriele DAnnunzio a scris un film mut intitulat astfel, după numele fiicei protagonistului. În perfect sincron cu numele purtat, Cabiria urmează în prezent o carieră în actorie. Prenumele Isadora provine din mitologia greacă, traducându-se drept „darul zeiței Isis”. Ana Isadora este studentă la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, însă pasiunea ei ar fi psihologia.

Alte nume deosebite, dar ceva mai întâlnite alese de vedete sunt Josephine, numele fiicei Ginei Pistol și a lui Smiley, Maira și Amina, fiicele prezentatoarei Prima TV Diana Bart, Ava, fiica mijlocie a Ancăi Serea, și Erin, fiica lui Sore.

Foto: Instagram

Ultima modificare septembrie 12, 2022 2:50 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale