Poze: Andreea Marin, campanie umanitară în piaţa din Târgu Jiu

.

Aflată la Târgu Jiu cu proiectul „Şcoala mamelor”, Andreea Marin nu a refuzat invitaţia de a participa la o campanie umanitară.
Aceasta a avut loc în piaţa din Târgu Jiu, unde Andreea Marin s-a aflat în mijlocul oamenilor foarte încântaţi să o vadă.
Pentru câtvea ore, vedeta TV a fost „vânzătoare” la un magazin de carne care, evident, a atras foate mulţi clienţi.
În carmangeria Succes ne aşteptă familia nevoiaşă pe care ne-am propus s-o ajutăm astăzi, folosindu-ne de solidaritatea tuturor cumparatorilor din aceasta zi: cei care au fost serviti de mine azi au facut, totodata, prin simplul gest de a cumpara ceva pentru ei, si o donatie (inclusa in pretul produselor, acelasi ca-n orice zi)„, a scris Andreea Marin pe Facebook, unde a postat şi galeria foto cu 200 de poze făcute în ziua cu pricina.
andreea marin

Beneficiarii gestului făcut de vedetă au fost doi fraţi pe care aceasta a avut şi ocazia să îi cunoască.
Micutii imi dau mana timid la prima intalnire, dar Bogdanel indrazneste totusi sa-mi spuna ca el nu e pitic, ci un „baiat mare”. Amandoi stiu ca fiecare vanzare pe care reusesc sa o sprijin inseamna, de fapt, un anumit procent donat catre familia lor, deci cu cat facem mai multa treaba buna impreuna, cu atat mai imbelsugata va fi masa lor de Paste si mult timp dupa aceea„, a mai scris Andreea Marin.
Vezi mai multe poze în galeria foto de mai jos!
andreea marin

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton