Chiar dacă au intrat într-un con de umbră în ultimul timp, fanii fideli nu i-au uitat pe Loretta Swit, Tony Danza şi alţi actori celebri ai anilor ‘90. Iată cum arată ei astazi.Loretta SwitFrumoasa blondă care juca rolul maiorului Margaret „Buze Fierbinţi” Houlihan, în serialul „M.A.S.H.”, are astăzi 74 de ani şi încă se vede că a fost o femeie superbă. După cele două premii Emmy primite pentru interpretarea din „M.A.S.H.”, cariera ei a intrat într-un con de umbră.Chiar şi aşa are peste 20 de roluri în filme şi seriale şi este încă foarte activă. A fost căsătorită până în 1995 şi de atunci nu s-a recăsătorit.Vezi şi ale poze cu vedete în pagina următoare!Tony DanzaA fost unul din cei mai iubiţi actori ai anilor ’90, datorită serialelor „Taxi” şi „Cine-i şeful”, unde interpeta un şofer de taxi, respectiv o „dădacă masculină”. Vocea de neuitat şi umorul l-au ajutat să se menţină până azi în atenţia fanilor. În viaţa personală nu i-a mers la fel de bine.Are patru copii şi este la al doilea divorţ.Vezi şi ale poze cu vedete în pagina următoare!Melissa Joan HartCu siguranţă îţi aminteşti de Sabrina, vrăjitoare adolescentă care intra mereu în bucluc din cauza mătuşilor şi motanului negru care o însţea peste tot. Interpreta Sabrinei, Melissa Joan Hart, are acum 35 de ani şi, deşi a mai jucat în alte filme şi seriale, niciunul nu a avut acelaşi succes.Melissa este căsătorită din 2003 cu un muzician.Vezi şi ale poze cu vedete în pagina următoare!Rhea PerlmanRolul chelneriţei plictisite din serialul „Cheers” i-a adus luI Rhea Perlman 10 nominalizări la Emmy şi patru premii, un succes pe care nu l-a mai avut niciodată de atunci, deşi a mai avut multe apariţii în seriale şi filme pentru marele ecran. În schimb, viaţa personală îi aduce numai bucurii.Rhea este căsătorită din 1982 cu Danny DeVito şi au trei copii.Vezi şi ale poze cu vedete în pagina următoare!Vanilla IceRobert Matthew Van Winkle a devenit cunoscut ca Vanilla Ice la începutul anilor ’90, cu hitul „Ice Ice Baby” şi poate şi datorită relaţiei de opt luni pe care a avut-o cu Madonna. Prin 1996 deja nu mai ştia nimeni cine este Vanilla Ice, dar a reuşit să devină în lumina reflectoarelor în ultimii ani ca prezentator TV.A fost căsătorit din 1997 până în 2011 şi are doi copii.Foto: Northfoto