Într-o lume unde fiecare se luptă să fie pe primul loc, este normal să apară şi conflicte, iar unele vedete se ceartă de ani buni. Vezi despre cine e vorba...... şi spune-ne de partea cui eşti!Oana Zăvoranu vs. Oana Roman Războiul dintre cele două a izbucnit după divorţul Oanei Zăvoranu, când aceasta a acuzat-o pe Oana Roman că "are bucurii la Pepe". Recent a avut loc o nouă luptă, când fiica fostului premier a criticat dansul lui Zăvo postat pe Facebook. Aceasta din urmă nu s-a sfiit să-i adreseze cuvinte grele Oanei Roman, într-o emisiune TV. Printre altele a numit-o "balenuţă " sau "Onuca Pateuţ" Citeşte continuarea în pagina următoare!Oana Zăvoranu vs. Şerban HuiduOana Roman nu este singura vedetă cu care se ceartă Zăvo. Datorită obiceiului ei de a spune lucrurile pe nume, cu orice preţ, şi stilului ei nonconformist, Oana şi-a atras multe antipatii. Unul dintre cei care o atacă de fiecare dată când are ocazia este Şerban Huidu. În emisiunea lui, cârcotaşul o taxează pe Oana de câte ori are ocazia, iar Mihai Găinuşă este mereu prezent cu glume mai mult sau mai puţin reuşite. Însă şi Oana Zăvoranu are partea ei de vină. După accidentul la schi al lui Huidu, vedeta a spus că acest sport nu poate fi practicat de "orice prost".Citeşte continuarea în pagina următoare!Şerban Huidu vs. Mircea BadeaPe de altă parte, şi Huidu are o mulţime de adversari, lucrur normal când faci o emisiune precum "Cronica Cârcotaşilor". Cle mai cunoscut rival al lui este Mircea Badea, pe care Huidu şi Găinuşă ăl iau peste picior cu fiecare ocazie, atât în emisiune, cât şi pe blog. La rândul lui, Mircea Badea nu este omul care să tacă şi să accepte glumele făcute pe seama lui, aşa că răspunde uc la fel de mult umor. Cel mai recent eveniment - Mircea Badea a spus că Huidu "pute a prost".Citeşte continuarea în pagina următoare!Anna Lesko vs. Cătălin MăruţăUn război care durează de când lumea. După ce Măruţă a spus, în vechea lui emisiune de la TVR, că Anna face playback la toate concertele, artista s-a supărat pe el şi nu a mai vrut să apară în platoul lui, nici măcar atunci când Măruţă s-a mutat la Pro TV. În ciuda insistenţelor - prezentatorul i-a făcut o serenadă - Anna a rămas neînduplecată până în iarna lui 2010 când cei doi s-au împăcat. Citeşte continuarea în pagina următoare!Andreea Marin vs. Mihaela RădulescuNu poţi vorbi despre conflicte între vedete fără să le aminteşti pe cele două dive. Mult mai elegante în comportament decât cei menţionaţi anterior, ele se luptă prin fapte şi prin declaraţii mai subtile. Ambele au scris cărţi, ambele au avut emisiuni de succes, ambele fac acte de caritate şi, desigur, mai au ceva în comun - pe Ştefan Bănică Jr. Cu cave ani în urmă, Andreea Marin a acuzat-o pe Mihaela că se foloseşte de fetiţa bolnavă a Lianei Stanciu pentru a-şi îmbunătăţi imaginea. Foto: arhiva Libertatea