Oana Roman şi iubitul ei, Marius, au fost unul din cele mai frumoase cupluri pe covorul roşu al Balului Albastru, o gală caritabilă care a avut loc joi seară, la Bucureşti.
Oana Roman a fost din nou o prezenţă elegantă pe covorul roşu la Balul Albastru. Dacă la alte evenimente a venit singuzră, de data aceasta ea a fost însoţită de iubitul ei, Marius pe care l-a prezentat prietenilor şi presei weekendul trecut la petrecerea de ziua ei.
Oana a purtat o rochie neagră cu mâneci scurte şi volane pe poale, o creaţie elegantă şi bine aleasă, accesorizată cu un clutch argiuntiu. Marius a fost şi el la înălţime, într-un costum negru impecabil.
Aflat la a doua ediţie, Balul Albastru a fost organizat de Asociația Învingem Autismul si Kanal D, fiind menit să strângă fonduri pentru a îmbunătăţi viaţa copiilor și tinerilor cu autism. Gazdele evenimentului au fost Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu Ionescu, însoţiţi de invitaţi de marcă, precum Andreea Marin, Antonia, Simona Pătruleasa, Manuela Hărăbor, Anca Rusu, Leonard Iozefini, Trupa Taxi, Irina Sârbu, Trupa Bandidos, școala de tango argentinian TangoTangent, Horia Vârlan, Nuami Dinescu, Cristina Vasiu, dar și alte personalități și invitați surpriză din țară și din străinătate.