Pe măsură ce trece timpul, vedetele din România arată tot mai bine. E vorba mai ales de vedetele feminine care sunt mult mai frumoase acum decât cu anii în urmă când au debutat în showbiz.
Andra a crescut, s-a maturizat şi ca femeie, şi ca artistă, dar e mai frumoasă ca niciodată. Acum nu mai arată ca o adolescentă, ci ca o divă în toată puterea cuvântului.
Facebook: Ce au postat vedetele din România de Sf. Valentin
Cabral s-a mai „rotunjit” puţin, dar cele câteva kilograme acumulate îi vin bine. Şi în plus este la fel de simpatic ca întotdeauna.
Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui, a slăbit, are un ten mai frumos şi se îmbracă mai bine decât acum câţiva ani când a devenit faimoasă ca fiică a primarului din Bucureşti.
Poze: Vedete din România la inaugurarea unui nou magazin
Pe Mihai Petre părul mai scurt îl face mai matur. Chiar şi aşa arată mai bine ca acum câţiva ani când a debutat la „Dansez pentru tine”.
Oana Roman nu mai este fiica primului ministru, ci a devenit ea însăşi o persoană publică. Deşi este o diferenţă de ani de zile între cele două poze, Oana Roman arată mai bine în prezent, este mai slabă şi mai stilată.
Poze: Oana Roman, elegantă într-o little black dress
Şi Pavel Bartoş pare să fi acumulat câteva kilograme în plus, dar este atât de haios şi pozitiv încât nu le mai observă nimeni.
Smiley este şi el mai matur ca artist şi ca om şi, evident, arată mai bine decât atunci când a debutat alături de trupa simplu. Look-ul din prezent este mai masculin şi mai matur.